O persoană a fost gasită carbonizata in urma unui incendiu devastator produs noaptea trecuta

o-persoana-a-fost-gasita-carbonizata-in-urma-unui-incendiu-devastator-produs-noaptea-trecuta

Pe 12 aprilie 2025, în jurul orei 01:25, a avut loc un incendiu la o construcție anexă a restaurantului Royal Garden, situat pe Calea Moinești, în municipiul Bacău.

La intervenție au fost trimise rapid patru autospeciale pentru stingerea incendiilor cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și o ambulanță de la Serviciul de Ambulanță Județean. De asemenea, a fost notificat operatorul Delgaz Grid. Acțiunea a fost coordonată de comandantul Detașamentului de Pompieri Bacău.

Incendiul a fost stins și localizat, însă, din păcate, în interiorul clădirii a fost descoperită o victimă carbonizată. Corpul neînsuflețit a fost preluat de echipa Institutului de Medicină Legală.

Au fost distruse o construcție cu parter și mansardă, pe o suprafață de aproximativ 300 mp, bunurile din interior, precum și un cort destinat evenimentelor, cu o suprafață de aproximativ 100 mp.

Cauza probabilă a incendiului a fost identificată ca fiind un scurtcircuit electric.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *