Rep. Moldova și România, în atenția unor congresmeni americani
Vizita delegației de congresmeni americani la Chișinău are loc în cadrul House Democracy Partnership – o comisie a Camerei Reprezentanţilor care sprijină democraţiile tinere în consolidarea instituţiilor parlamentare prin schimb de experienţă şi cooperare tehnică.
Delegația este alăctuită din opt congresmeni – patru republicani şi patru democraţi -, inclusiv doi membri ai Grupului de prietenie cu Republica Moldova din Congresul SUA, care sprijină aprofundarea relaţiilor moldo-americane. Aceeaşi delegaţie urmează să vină şi la Bucureşti.
„Vizita delegaţiei, condusă de congresmanul (republican de Florida – n.r.) Vern Buchanan, reconfirmă sprijinul bipartizan de care se bucură Republica Moldova în Statele Unite şi faptul că parteneriatul moldo-american se află pe agenda americană”, afirmă Administrația Prezidențială de la Chișinău într-un comunicat.
Discuții despre riscurile atacurilor hibride ale Moscovei
„În cadrul discuţiilor, Preşedinta Maia Sandu a exprimat recunoştinţa faţă de sprijinul consistent oferit de SUA de-a lungul ultimelor trei decenii – sprijin care a contribuit la modernizarea statului, creşterea rezilienţei energetice şi apărarea suveranităţii în faţa tentativelor de destabilizare externă”, se arată în comunicat
Recomandări
Un microbuz cu pasageri a căzut în Dunăre, în județul Mehedinți. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție
Potrivit Administrației Prezidențiale de la Chișinău, Maia Sandu a atras atenţia asupra „riscurilor generate de atacurile hibride ale Federaţiei Ruse – inclusiv tentativele de influenţare a procesului electoral – şi a subliniat rolul esenţial al Republicii Moldova în menţinerea stabilităţii regionale de-a lungul celor 1.222 de kilometri de frontieră cu Ucraina invadată de Rusia”.
În acest context, Maia Sandu a menționat „importanţa menţinerii sprijinului american”, în special în domeniul securităţii energetice a Republicii Moldova.
Delegația Congresului SUA, așteptată luni seara la București
Membrii delegației americane sunt: Vern Buchanan, Neal Dunn (republican, Florida), Andy Ogles (republican, Tennessee), Anna Paulina Luna (republicană, Florida), Dina Titus (democrată, Nevada), Ilhan Omar (democrat, Minnesota), Lloyd Doggett (democrat, Texas) şi Ted Lieu (democrat, California).
Această delegație va veni și în România, luni seara, cu scopul de a înțelege mai bine dinamica politică locală, în special anularea alegerilor prezidențiale. Programul delegației include întrevederi, marți, cu președintele interimar Ilie Bolojan, parlamentari români și premierul Marcel Ciolacu.
Care este singurul președinte din istoria SUA care a ajuns în funcția supremă fără să fi fost ales nici ca președinte, nici ca vicepreședinte?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce consta votul cenzitar în Europa secolelor XVIII-XIX?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară femeile au protestat împotriva dictaturii prin lovirea ritmică a unor oale și tigăi?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care regim dictatorial din Europa a fost răsturnat printr-o revoluție declanșată de difuzarea unui cântec de la Eurovision?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țara europeană cetățenii aleg nu unul, ci trei președinți în ziua votului?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Wow, ce schimbare!! A dispărut din atenția publicului după multe scandaluri, dar acum s-a întors și e de nerecunoscut! Cântăreața noastră s-a apucat de afaceri, are un look nou și vrea să ia viața de la zero
Viva.ro
Cum arată soția lui Ion Cristoiu și ce meserie a avut. Apare foarte rar la brațul partenerului ei de viață și este extrem de discretă
Libertateapentrufemei.ro
A venit când nu mai spera! Mirabela Dauer, mesaj neașteptat de la fiul înstrăinat. După ani de tăcere, băiatul i-a trimis un semn, iar răspunsul solistei este zguduitor! Ce a aflat Mirabela acum despre băiatul ei
Adevarul.ro
Un arădean care a investit 5.000 euro în plantația de căpșuni a rămas din nou fără recoltă. „Am stropit, am avut folie anti-îngheț”
Elle.ro
Oana Moșneagu, dezvăluiri surprinzătoare despre relația dintre soțul ei, Vlad Gherman, și Cristina Ciobănașu, fosta lui logodnică: „Eu am fost îngrozită…”
Unica.ro
„România are multe bube, dar una dintre ele țipă cel mai tare”. Pe cine a atacat dur Maurice Munteanu în mediul online
Observatornews.ro
Cine este șoferița din București, prinsă pentru a treia oară fără permis la volan, în doar zece zile
HOROSCOP
Horoscop 14 aprilie 2025. Scorpionii pot vedea cu ochii lor rezultatele eforturilor depuse fără să se gândească prea mult la ceea ce vor obține









