Nava a fost cumpărată la preț redus, după ce șantierul naval a dat faliment
Nava a fost lansată sâmbătă, 19 aprilie, iar evenimentul a fost marcat cu focuri de artificii, iar la ceremonia de lansare au fost prezenți și Căpitan Mickey și Minnie Mouse, mascotele Disney.
Construcția navei a început în 2018, dar proiectul a fost blocat după falimentul companiei asiatice Genting Hong Kong, care voia să o folosească pentru croaziere în Asia. Disney a cumpărat vasul aproape gata în 2022 cu aproximativ 40 de milioane de euro, un preț foarte mic pentru o navă de această dimensiune.
„Este o navă uriașă, de peste 340 de metri lungime, cât trei terenuri de fotbal puse cap la cap”, spun reprezentanții Disney Cruise Line.
Cât de mare e nava și câți oameni poate transporta
Disney Adventure este a treia navă din lume care depășește 200.000 de tone. Poate transporta aproximativ 6.700 de pasageri și va avea un echipaj format din 2.000 de persoane. Inițial, putea transporta până la 9.500 de pasageri, dar Disney a ales să reducă numărul pentru a crește confortul.
„Am păstrat unele atracții spectaculoase, cum ar fi cel mai lung rollercoaster de pe mare, dar am eliminat cazinoul. Nu este în stilul Disney”, a explicat compania.
Recomandări
Schimbări radicale în preferințele românilor pentru alegerile prezidențiale, cu mai puțin de două săptămâni înaintea alegerilor – sondaj ARA
Prima croazieră va fi în decembrie 2025
Nava se află acum în etapa de „echipare finală”. I se vor monta coșurile de fum, bărcile de salvare și alte echipamente esențiale. Primele teste pe mare vor începe în această vară.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4
Disney a semnat un acord pe cinci ani cu autoritățile din Singapore. Acolo va fi staționată nava și va opera croaziere scurte, de 3 până la 5 nopți.
Disney Adventure este a șaptea navă de croazieră a companiei. În total, Disney Cruise Line plănuiește să aibă 13 nave până în 2031. Cu toate acestea, Disney nu vrea doar nave gigantice. În 2025 va lansa o nouă clasă de nave mai mici, cu o capacitate de 3.000 de pasageri fiecare.
„În doar 10 ani, Disney va avea capacitatea să transporte 50.000 de turiști pe mare în același timp”, spun analiștii din turism.
Care era metoda inedită de alegere a Papei în secolul al XIII-lea?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară sunt organizate secții de vot chiar și în inima junglei?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară europeană prăbușirea unei scheme piramidale în 1997 a dus la proteste masive și la căderea guvernului?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țara europeană cetățenii aleg nu unul, ci trei președinți în ziua votului?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară a fost introdus pentru prima dată dreptul de vot pentru femei?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
„Și-a asumat un răspuns periculos”. Cristian Tudor Popescu a comentat modul în care David Popovici i-a răspuns unui copil la întrebarea „Crezi în Dumnezeu?” Replica sinceră a tânărului sportiv
Viva.ro
Bine ați venit în casa Vioricăi Dăncilă! Ce locuință superbă. Când îi treci pragul, rămâi fără cuvinte! Wow!
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: „Ne-am iubit cu toată puterea sufletului”
Adevarul.ro
Legăturile secrete ale Vaticanului cu OZN-urile, dezvăluite: Succesorul Papei Francisc este îndemnat să spună „adevărul”
Elle.ro
Ei formează cel mai nou și neașteptat cuplu din showbiz! Cine sunt cele două vedete care au anunțat chiar în ziua de Paște că au o relație
Unica.ro
Imagini istorice. Vaticanul a publicat fotografii cu Papa Francisc în sicriul deschis. Detaliul observat pe trupul neînsuflețit al Suveranului Pontif / FOTO
Observatornews.ro
Şapte judeţe intră de la ora 12:00 sub cod galben de ploi şi vijelii, cu grindină şi descărcări electrice
HOROSCOP
Horoscop 24 aprilie 2025. Berbecii au ocazia să construiască altceva, în locul a ceea ce nu le convine în propria viață









