Povestea cerșetorului american arestat în Olanda după ce polițiștii au descoperit, întâmplător, o adevărată avere asupra sa

povestea-cersetorului-american-arestat-in-olanda-dupa-ce-politistii-au-descoperit,-intamplator,-o-adevarata-avere-asupra-sa

Un american fără adăpost a fost arestat în Amsterdam după ce autoritățile olandeze au descoperit că avea asupra sa suma de 13.400 de euro în numerar și monede în valoare de peste 1.900 de euro. Poliția fusese sesizată de un localnic că bărbatul își făcea nevoile zilnic în public, lângă clădirea în care locuia.

Polițiștii l-au găsit dormind pe o bancă și au observat că nu avea adăpost sau haine curate și nu se spălase de mult timp. Dar adevărata surpriză a apărut la secție, unde polițiștii au descoperit că bărbatul avea mulți bani în buzunare, înghesuiți în mai multe portofele „umplute până la refuz”.

Pentru că nu a putut explica proveniența banilor, a fost reținut pentru suspiciune de spălare de bani, potrivit Antena 3, care citează NL Times.

Ulterior, autoritățile olandeze au stabilit că se afla ilegal în Țările de Jos și i-au confiscat banii, apoi l-au expulzat în Statele Unite.

„Statul a plătit biletul de avion spre America”, au declarat autoritățile.

FOTO – Caracter ilustrativ: Stiri de Cluj

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, …

vezi toate articolele

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *