Mihai Leu a trecut în neființă în noaptea de marți spre miercuri, la doar 56 de ani, după o luptă teribilă dusă cu un cancer timp de peste un deceniu.
Prof. dr. Irinel Popescu, omul care l-a scăpat de la moarte de mai multe ori pe campionul din box, a transmis că fostul mare sportiv se afla într-o stare extrem de gravă, însă la final a
„dezvoltat o deteriorare respiratorie severă, incompatibilă cu viața”, pe fondul leziunilor pulmonare existente, aflate și ele în progresie.
Prof. Dr. Irinel Popescu a dezvăluit ce i-a grăbit sfârșitul lui Mihai Leu
După ce a luptat ca un Leu în ultimii ani cu boala agresivă, campionul României a pierdut bătălia în noaptea de marți spre miercuri, la doar 56 de ani.
Prof. dr. Irinel Popescu, omul care i-a prelungit viața, a transmis că fostul mare sportiv se afla într-o stare extrem de gravă încă de când a fost internat ultima dată, în urmă cu 10 zile, însă la final, scesta a „dezvoltat o deteriorare respiratorie severă, incompatibilă cu viața”, pe fondul leziunilor pulmonare existente, aflate și ele în progresie.
„Cu profund regret anunțăm decesul domnului Mihai Leu.
Mihai Leu a fost internat în secția de terapie intensivă în urmă cu 10 zile, în stare gravă, fiind diagnosticat cu insuficiență respiratorie hipercapnica pe fondul unor leziuni pulmonare în progresie. În pofida eforturilor susținute ale echipei medicale, starea sa de sănătate s-a deteriorat, dezvoltând deteriorare respiratorie severă, incompatibilă cu viața. În seara zilei de 1 iulie 2025, ora 23.00, Mihai Leu a decedat.
Familia a fost alături de el până în ultimele clipe și a solicitat discreție în aceste momente de profundă durere. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a fost mesajul postat de Spitalul Fundeni în numele prof. dr. Irinel Popescu.
Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” …
citește mai mult









