În urmă cu o săptămână, pe 27 iulie, Dragoș Anastasiu anunța, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, că demisionează din funcția de vicepremier. Gestul său venea după ce în spațiul public au apărut informații despre mita pe care a dat-o la ANAF timp de opt ani.
La două zile distanță, pe 29 iulie, Ilie Bolojan, premierul României, anunța, tot într-o conferință de presă, că a semnat demisia lui Dragoș Anastasiu și a trimis-o președintelui Nicușor Dan pentru a o semna la rândul său.
„Demisia a fost înregistrată în cursul zilei de ieri, a parcurs procedura obișnuită și astăzi, chiar înainte de a veni la conferința de presă, mi s-a adus documentul pentru semnare pentru a pleca la Administrația Prezidențială, în vederea închiderii acestei proceduri”, spunea Ilie Bolojan pe 29 iulie.
Demisia a ajuns și la Palatul Cotroceni, însă până acum nu a fost publicată în Monitorul Oficial, ceea ce poate însemna că nu a fost semnată de președinte momentan. Acest lucru înseamnă, de asemenea, că Dragoș Anastasiu este încă în funcție. Inclusiv pe site-ul Guvernului, Dragoș Anastasiu este menționat ca viceprim-ministru.
Captură de ecran realizată pe 4 august
Întrebat despre cazul lui Dragoș Anastasiu, șeful statului a precizat că a fost „mai degrabă un risc de imagine”.
„Ce s-a întâmplat cu domnul Anastasiu a fost, mai degrabă, un risc de imagine, ca să spunem așa, adică nu a existat vreun risc ca domnul Anastasiu să fie șantajat, sau știu eu ce, astfel încât să-i fie afectate atribuțiile de serviciu. Avea o problemă de imagine, moralitate, cum vreți să-i spunem”, spunea Nicușor Dan pe 30 iulie.
Mita la ANAF
Demisia lui Dragoș Anastasiu din funcția de vicepremier a venit după ce Realitatea Plus a public motivarea condamnării Angelei Burlacu, fostă inspectoare ANAF. În document se regăsea și declarația lui Dragoș Anastasiu, care a recunoscut că i-a dat acesteia mită timp de opt ani de zile pentru a își proteja afacerile.
La câteva zile distanță, Dragoș Anastasiu a oferit mai multe explicații în legătură cu acest subiect și a declarat că mita pe care a dat-o a fost una „de supraviețuire”.
„Există două tipuri de șpăgi. Există șpăgi de supraviețuire şi există șpăgi de îmbogățire. Șpaga de supraviețuire e atunci când – și apropo, în anii 90, șpaga era cu plicul sau cu geamantanul; din anii 2000, lucrurile s-au mai sofisticat, nu se mai merge cu plicul sau cu geamantanul, se merge cu contracte de consultanță și cu alte variante de tipul ăsta. Din punctul nostru de vedere, treaba a fost din zona de supraviețuire”, a spus Dragoș Anastasiu.
FOTO: Alexandru Dobre / Mediafax
RECOMANDĂRILE AUTORULUI:
Călin Georgescu a ieșit de la audieri/Procurorii i-au schimbat încadrarea/ “Va veni momentul în care va da șah-mat Dumnezeu acestei mișcări”
Profesorii protestează la ușa ministrului Educației. Se strigă DEMISIA!
A început reconstrucția în Broșteni: „Sperăm ca cel târziu miercuri să dăm drumul la apă pe satul Neagra” / Se lucrează și la rețeaua electrică









