Războiul din Ucraina, ziua 1.273. Trump anunță că a început organizarea unei întâlniri Putin-Zelenski / NATO ia în considerare garanții de securitate pentruUcraina

razboiul-din-ucraina,-ziua-1273.-trump-anunta-ca-a-inceput-organizarea-unei-intalniri-putin-zelenski-/-nato-ia-in-considerare-garantii-de-securitate-pentruucraina

Elveția, dispusă să ofere „imunitate” lui Vladimir Putin cu o singură condiție

Elveția îi va oferi imunitate lui Vladimir Putin pentru participarea la o conferință de pace, în ciuda inculpării sale internaționale, scrie Le Figaro.

Guvernul federal a stabilit anul trecut „regulile pentru acordarea imunității unei persoane aflate sub mandat internațional de arestare”.

Elveția îi va acorda astfel „imunitate” președintelui rus Vladimir Putin, în ciuda inculpării sale de către Curtea Penală Internațională, cu condiția ca acesta să participe „la o conferință de pace”, a declarat, marți, ministrul elvețian de Externe, Ignazio Cassis.

Bloomberg: Garanțiile de securitate pentru Ucraina ar putea depinde de Coaliția de Voință

Bloomberg a afirmat că summitul de luni de la Casa Albă dintre președintele american Donald Trump, Zelenski și mai mulți lideri europeni a dus la angajamente mai explicite din partea administrației americane de a contribui la garantarea securității Ucrainei.

Bloomberg consideră că aceste discuții „au atenuat îngrijorările Kievului și Europei, care se temeau că liderul american s-a apropiat de Moscova după discuțiile cu Putin din Alaska”.

„În cadrul întâlnirii, am discutat despre garanțiile de securitate pentru Ucraina, care vor fi furnizate de diferite țări europene, în coordonare cu Statele Unite ale Americii”, a declarat Trump într-o postare pe Truth Social.

WSJ: Marco Rubio va conduce grupul care elaborează garanțiile de securitate pentru Ucraina

Grupul care va elabora un proiect de garanții de securitate pentru Ucraina va fi condus de secretarul de stat american Marco Rubio, relatează The Wall Street Journal, care a discutat cu oficiali europeni familiarizați cu negocierile.

Oficialii europeni au menționat că garanțiile de securitate vor consta în patru componente: prezența militară; apărarea aeriană; armament; monitorizarea încetării focului.

Zelenski anunță că Ucraina și aliații „lucrează deja la garanțiile de securitate”

În urma întâlnirii de aseară cu Trump și aliații europeni la Casa Albă, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că aliații „lucrează deja la conținutul concret al garanțiilor de securitate”, scrie The Guardian.

„Astăzi, continuăm coordonarea la nivel de lideri. Vor avea loc discuții și pregătim formatele relevante. Vom continua să lucrăm și mâine. Consilierii de securitate națională sunt, de asemenea, în contact permanent în acest moment. Vor exista garanții de securitate”.

Zelenski spune că va discuta problema teritoriului cu Putin

Președintele Volodimir Zelenski a declarat pe 18 august că va discuta direct problema teritoriului cu președintele rus Vladimir Putin în cadrul unor potențiale negocieri de pace, în timp ce Ucraina solicită negocieri necondiționate.

„Chestiunea teritorială este o chestiune pe care o vom lăsa între mine și Putin. Garanțiile de securitate vor fi probabil negociate cu partenerii noștri”, a declarat Zelenski în fața Casei Albe, după o întâlnire cu Trump și liderii europeni.

După întâlnirea de la Casa Albă, Zelenski a menționat că Ucraina este pregătită să poarte negocieri de pace necondiționate cu Rusia.

„Suntem pregătiți, așa cum am spus, pentru orice format, întâlniri la nivel de lideri, iar dacă Ucraina începe să stabilească condiții pentru o întâlnire globală, fără condiții pentru una echitabilă, atunci rușii vor avea 100 de condiții de partea lor. Prin urmare, cred că trebuie să ne întâlnim fără nicio condiție”, a spus el.

Președintele american Donald Trump a declarat luni că a început „organizarea” unei întâlniri între omologii săi rus și ucrainean, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, după ce a avut astăzi la Washington o întâlnire cu acesta din urmă și mai mulți lideri europeni pentru a încerca să se facă progrese către pacea în Ucraina, potrivit EFE.

„După încheierea întâlnirilor, l-am sunat pe președintele Putin și am început să aranjăm o întâlnire, într-o locație care va fi stabilită ulterior, între președintele Putin și președintele Zelenski”, a scris Trump într-un mesaj pe site-ul său de socializare, Truth, adăugând că summitul bilateral va fi urmat de o întâlnire tripartită la care va participa și el.

O dronă rusă a lovit un bloc de locuințe în nord-estul Ucrainei provocând ranirea mai multor persoane

Autoritățile locale au raportat marți dimineață că mai multe persoane au fost rănite, după ce o dronă rusă a lovit un bloc de locuințe în nord-estul Ucrainei. Incidentul amintește că, în ciuda veștilor diplomatice recente din Statele Unite, războiul din Ucraina continuă.

NATO ia în considerare garanții de securitate pentru Ucraina, aderarea la alianță nu este discutată

NATO analizează posibilitatea acordării de garanții de securitate pentru Ucraina, însă aderarea țării la alianță nu a fost pe agenda discuțiilor, a declarat marți secretarul general al organizației, Mark Rutte.

Achiziția de arme americane ar fi incluse în garanțiile de securitate ale Ucrainei

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat marți că discuțiile cu președintele american Donald Trump și liderii europeni la Casa Albă au inclus planuri pentru ca Ucraina să achiziționeze arme americane în valoare de 90 de miliarde de dolari, finanțate prin contribuții europene.

Ucraina nu trebuie să cedeze regiunea Donbas Rusiei, declară Merz

Cancelarul german Friedrich Merz a declarat marți, după discuțiile de la Casa Albă, că Ucraina nu ar trebui să fie forțată să cedeze regiunea Donbas controlată de guvernul de la Kiev, comparând această cerere cu ideea ca Statele Unite să renunțe la un stat, cum ar fi Florida.

Macron: Noi sancțiuni împotriva Rusiei în cazul unui eșec al negocierilor și garanții de securitate pentru Ucraina

Președintele francez Emmanuel Macron a evocat marți posibilitatea intensificării sancțiunilor împotriva Rusiei, dacă negocierile de pace eșuează, salutând totodată reluarea discuțiilor dintre Donald Trump și Vladimir Putin.

Starmer anunță „două rezultate” concrete ale discuțiilor de la Casa Albă privind Ucraina

Întâlnirea de la Casa Albă dintre cei șapte lideri europeni, președintele american Donald Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski a generat „două rezultate materiale importante”, a declarat marți premierul britanic Sir Keir Starmer.

Rutte: Posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina nu a fost discutată deloc în cadrul discuțiilor

Secretarul general NATO, Mark Rutte, a declarat, marți, că subiectul desfășurării de trupe pe teren în Ucraina „nu a fost discutat deloc” în cadrul întâlnirii dintre liderii europeni, președintele SUA, Donald Trump, și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la Casa Albă.

Merz spune că Putin și Zelenski ar urma să se întâlnească în următoarele două săptămâni

Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, a declarat că Donald Trump a reușit să-l convingă pe Vladimir Putin să accepte o întâlnire cu Volodimir Zelenski.

Trump anunță planuri pentru o întâlnire între Zelenski și Putin și o viitoare reuniune trilaterală

Președintele american Donald Trump a declarat marți, pe platforma sa Truth Social, că sunt în curs de organizare discuții pentru o viitoare întâlnire între președintele ucrainean Volodimir Zelenski și președintele rus Vladimir Putin.

FT: Zelenski îi oferă lui Trump un contract de arme în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanțat de Europa, pentru a obține garanții de securitate

Ucraina va promite să cumpere arme americane în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanțate de Europa, ca parte a unui acord pentru a obține garanții din partea SUA pentru securitatea sa după încheierea unui acord de pace cu Rusia, potrivit unui document consultat de Financial Times.

Trump a întrerupt brusc întâlnirea cu liderii europeni pentru a-l suna pe Putin

Președintele american Donald Trump a întrerupt brusc o întâlnire cu lideri europeni și președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Casa Albă pentru a purta un apel telefonic cu președintele rus Vladimir Putin, potrivit cotidianului german Bild.

Macron propune un nou format de summit în cazul Ucrainei. Președintele Franței spune că e în joc securitatea întregii Europe

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a propus, în cadrul summitului de la Washington, organizarea unei întâlniri „cvadrilaterale”, subliniind că este în joc securitatea întregii Europe.
Donald Trump la întâlnirea cu liderii europeni: Toată lumea lucrează pentru același obiectiv

Volodimir Zelenski: În timp de război, nu se pot organiza alegeri

Zelenski a anunțat la Casa Albă faptul că alegerile prezidențiale din Ucraina vor avea loc doar după încheierea războiului cu Rusia, deoarece legea marțială nu permite organizarea de alegeri în timpul conflictului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *