Un nou motiv de mândrie pentru România și pentru Iași! Jucătorul român Marian Curcan, cunoscut drept unul dintre cei mai buni strategi ai lumii în jocurile de societate, a cucerit medalia de argint în cadrul turneului de Carcassonne desfășurat la prestigioasa competiție Mind Sports Olympiad 2025, organizată la Londra.
Rezultatul spectaculos reconfirmă locul lui Marian Curcan în elita mondială a jocurilor de strategie. Originar din Iași și de profesie software developer, el și-a construit pas cu pas un palmares impresionant în competițiile internaționale. Prima sa reușită importantă datează din 2012, când a obținut locul al doilea la Campionatul Național de Catan, iar de atunci a continuat să își depășească limitele.
Carcassonne – jocul de societate creat de Klaus-Jürgen Wrede și bazat pe construcția unui peisaj medieval prin așezarea de tile-uri – a devenit „terenul” pe care Marian Curcan a scris istorie pentru România.
Performanța din 2025 nu este singulară. Ieșeanul are deja un palmares impresionant:
-
2019 – Campion Mondial la Carcassonne, într-o finală dramatică, decisă la egalitate de puncte;
-
2018 – Vicecampion Mondial;
-
2022 – Medalie de aur la turneul online de Carcassonne din cadrul Mind Sports Olympiad;
-
numeroase clasări de top în competiții internaționale.
Astfel, argintul cucerit acum la Londra vine ca o confirmare a constanței și excelenței sale în fața celor mai buni jucători din lume.
Mind Sports Olympiad este un eveniment unic în lume, care reunește anual cei mai buni competitori la jocuri de strategie, logică și abilități mentale. De la șah și poker, până la jocuri moderne precum Carcassonne sau Catan, competiția reprezintă un adevărat „campionat mondial” al minții.
Please follow and like us:









