Companiile europene ezită să facă investiții pe termen lung, de teama riscurilor asociate instabilității internaționale, constată experții Băncii Centrale Europene (BCE), avertizând că există un impact semnificativ și asupra politicii monetare aplicate în zona euro.
”Incertitudinea economică a fost destul de ridicată în ultima perioadă, din cauza conflictelor geopolitice și a tensiunilor comerciale. (…) Când viitorul economic este incert, firmele și familiile sunt înclinate foarte puțin să facă investiții majore și pe termen lung, ceea ce înseamnă că ar putea să nu reacționeze la reducerile dobânzilor așa cum ar face-o în circumstanțe mai previzibile”, afirmă experți din cadrul BCE – Andrea Falconio și Julian Schumacher -, într-o analiză asupra efectelor transmisiei politicii monetare în zona euro.
Forța politicii monetare depinde de situația internațională
Autorii constată că abordările flexibile în materie de politică monetară aplicate de BCE au un impact mai slab asupra economiei zonei euro dacă incertitudinea internațională este puternică. Media producției industriale a zonei euro este, în 2025, sub nivelul din ultimii 20 de ani, ca efect al riscurilor asociate instabilității geopolitice.
”Concluziile noastre sugerează că forța transmiterii politicii monetare depinde de gradul de incertitudine economică. Acest lucru înseamnă că, pentru atingerea efectelor intenționate, băncile centrale vor trebui să acționeze cu mai multă determinare în perioadele de incertitudine puternică. Acest lucru nu înseamnă că băncile centrale ar trebui să relaxeze sau să înăsprească politicile monetare mai agresiv în perioadele de incertitudine puternică. Condițiile economice volatile fac firmele și familiile mai ezitante în lansarea investițiilor și cheltuirea banilor indiferent de politicile băncilor centrale. Dar, deși încetinirea activităților economice coincide cu direcția dorită de băncile centrale în perioada de înăsprire politicii monetare, efectele sunt adverse comparativ cu ceea ar trebui să realizeze politica monetară”, subliniază experții BCE.
Foto: Profimedia
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Financial Times: Noul capitalism PATRIOTIC al Americii /Statele Unite tind să adopte un model economic specific Chinei









