România rămâne ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE, cu un avans anual al preţurilor de 8,5%. Potrivit datelor Oficiului de statistică al Uniunii Europene (Eurostat), publicate miercuri, 17 septembrie 2025, rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă în luna august, la 2,4%.
Astfel, din cauza măsurilor fiscale luate de Guvernul Bolojan, prețurile cresc în România de trei ori mai repede decât în Uniunea Europeană.
Rata inflației în România a înregistrat o creștere majoră în luna iulie 2025, când a ajuns la 7,8% de la 5,7%, în luna iunie. Această situație a fost semnalată după creșterea prețurilor la energie, în urma liberalizării de la 1 iulie, când energia electrică s-a scumpit cu 63%. (mai multe informații AICI).
România, un nedorit loc 1 în clasament
România a înregistrat o inflație lunară cu 2,68% mai mult în luna iulie, față de luna iunie, situație care nu s-a mai întâmplat din aprilie 2022, atunci când inflația a crescut cu 3,74% față de luna martie.
- Revocarea plafonului la electricitate a avut ca rezultat o creștere substanțială a prețului la energia electrice. De la tariful plafonat de 0,67 lei / kWh, prețurile au sărit, de la o factură la alta, la 1,5-1,7 lei / kWh.
- Alte măsuri fiscale luate de Guvernul Bolojan – creșterea de TVA, a accizelor și alte taxe ce au fost introduse sau intensificate în a doua parte a anului – au crescut automat prețurile. (alte detalii AICI)
În luna iulie, ţările membre UE cu cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei au fost Cipru (0%), Franţa (0,8%) şi Italia (1,6%). Țările membre UE cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei au fost România (8,5%), Estonia (6,2%) şi Croaţia (4,6%).
Prin comparație cu luna iulie 2025, potrivit Eurostat, rata anuală a inflaţiei a scăzut în nouă state membre, a rămas stabilă în doar patru ţări şi a crescut în 14 state membre, inclusiv în România (de la 6,6% până la 8,5%). În zona euro, rata anuală a inflaţiei a rămas stabilă în luna august, la 2%, ţinta pe termen mediu vizată de Banca Centrală Europeană (BCE).
România, scumpiri în lanț
Ce se întâmplă în România? Datele publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS) au arătat că rata anuală a inflaţiei a urcat la 9,9% în luna august, de la 7,84% în luna iulie.
Mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,48%, serviciile cu 9,85% iar mărfurile alimentare cu 8,92%.
„Indicele preţurilor de consum în luna august 2025 comparativ cu luna iulie 2025 a fost 102,10%. Rata inflaţiei de la începutul anului (august 2025 comparativ cu decembrie 2024) a fost 8,1%. Rata anuală a inflaţiei în luna august 2025 comparativ cu luna august 2024 a fost 9,9%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2024 – august 2025) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2023 – august 2024) a fost 5,7%”, s-a arătat în comunicatul INS.
Isărescu și „cocoașa” din luna septembrie
Potrivit informațiilor furnizate de Eurostat, cea mai mare contribuţie la rata anuală a inflaţiei în zona euro a venit din partea serviciilor (1,44 puncte procentuale). Urmează alimentele, alcoolul şi ţigările (0,62 puncte procentuale), iar preţurile la energie au scăzut cu 0,19 puncte procentuale.
Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere la 8,8% prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2025, de la 4,6% anterior, şi anticipează că aceasta va ajunge la 3% la sfârşitul lui 2026, comparativ cu 3,4% în prognoza anterioară.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat – în luna august – că inflaţia va forma o „cocoaşă” în luna septembrie, atunci când va fi înregistrat un vârf de 9,6 – 9,7%, iar la finalul anului va fi probabil peste 9%.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Sorina Matei îi face portretul lui Marius Iacob “Elodia”, autorul dosarului lui C. Georgescu: Dovada loviturii de stat nu e, cum nu e nici ELODIA
Consilierul economic al lui Nicușor Dan cere PRIVATIZAREA companiilor de stat. USR insistă cu același PLAN de când a intrat în coaliție
AUR a depus moțiune simplă împotriva Dianei Buzoianu. Inițiatorii acuză că politicile de mediu slăbesc securitatea energetică a României
Crin Antonescu, necruțător. ANULAREA alegerilor: “ILOGICĂ”/ “Dacă PNL devine o forță anti-Soroșistă, o voi sprijini / USR “noii bolșevici”
Prietenul lui Iohannis, Jurgen Faff, și asociatul lui de la Fly Lili, puși sub CONTROL JUDICIAR timp de 60 de zile. Procurorii au pus sechestru pe un Airbus









