România Ungaria la futsal e sold-out!

romania-ungaria-la-futsal-e-sold-out!

Returul barajului de calificare la Europeanul de futsal din 2026, România – Ungaria, programat în Sala Polivalentă din Craiova, miercuri, 24 septembrie, de la ora 19.30, se va disputa cu „casa închisă”. Toate cele 4.000 de bilete au fost epuizate când mai rămăseseră mai mult de 24 de ore până la startul duelului decisiv pentru accederea la turneul final.

În primele zile, biletele s-au vândut online, iar la casele de la Sala Polivalentă au fost puse în vânzare astăzi, tichetele rămase fiind terminate în numai câteva ore. Ultimele meciuri care s-au jucat cu „casa închisă” în Sala Polivalentă din Bănie au fost două finale.

În 2022, cu Polivalenta plină, baschetbaliştii de la SCMU Craiova pierdeau finala Cupei României în faţa celor de la CS Voluntari. În 2018, Polivalenta din Bănie a fost arhiplină la returul finalei Cupei EHF la handbal feminin, când SCM Craiova a câştigat trofeul, în dauna echipei norvegiene Vipers Kristiansand.

Biletele la meciul de futsal România – Ungaria au fost epuizate

În prima manşă a barajului de calificare la EURO 2026, tricolorii au pierdut, scor 3-2, în faţa maghiarilor, într-un joc disputat în „Fonix Arena” din Debrecen. Pentru meciul retur, de la Craiova, UEFA a delegat o brigadă de arbitri din Slovenia.

Tricolorii au şansa de a se califica la turneul final al Campionatului European de futsal care va avea loc în perioada 21 ianuarie – 7 februarie 2026 în Lituania, Letonia și Slovenia.

România are şansa de a reveni, după o pauză de 8 ani, la un nou turneu final de futsal, după cel din 2018 din Slovenia. Naționala noastră are patru participări la turneele finale europene: Portugalia 2007, Croația 2012, Belgia 2014 și Slovenia 2018, la edițiile din 2012 și 2014 atingând faza sferturilor de finală. La ediția din 2014, România a eliminat Serbia în baraj, după două victorii.

Foştii internaţionali cred în revenirea României la EURO

Unul dintre eroii dublei cu Serbia a fost Marian Șotârcă, care a marcat un gol în tur și patru în retur. „O dublă de baraj e ceva special. Presiunea, tensiunea sunt imense. În plus, această dublă cu Ungaria vine pe fondul amintirilor barajului pentru 2016, când, după 2-2 la Buzău, am pierdut în ultima secundă a prelungirilor la Debrecen. Nici acum nu pot uita momentele care au urmat golului marcat de Dróth…

Am avut impresia că întreaga sală s-a prăbușit peste noi. Și, sincer, chiar așa a fost. Nu mai știam nici unde suntem. Ce înseamnă un turneu final? Înseamnă mult! De la organizare la meciurile în sine, la faptul că vezi jucători de talie mondială, totul e un vis realizat, o satisfacție uriașă, o răsplată a muncii, a anilor de sacrificiu”, a declarat, pentru frf.ro, Marian Șotârcă, prezent la trei turnee finale.

Tot la trei turnee finale a fost şi Florin Ignat, care crede că, în ciuda înfrângerii de la Debrecen tricolorii au în continuare prima șansă la calificare.

„Șansele nu s-au diminuat, sunt convins că tricolorii vor avea parte de o atmosferă senzațională la Craiova. Mizez însă pe dorința de afirmare a acestei generații. Un baraj e ceva special pentru că încărcătura e alta. Înfrângerea de la Debrecen nu a redus șansele echipei României. Eu unul cred în forța grupului, principala calitate a actualei generații. Cred în liderii săi, Daniel Araujo și Petrișor Toniță. Mă bucur că am lucrat cu cei mai mulți dintre compenenții actualei generații a echipei naționale” a spus Florin Ignat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *