Mai mulți turiști care au fost în Germania vara aceasta au lăsat cartofi la mormântul regelui prusac Frederic al II-lea cel Mare. Un comandant briliant al secolului 18, a transformat Prusia într-o mare putere europeană prin tacticile sale inedite și reorganizarea armatei sale, fiind și un adept al absolutismului iluminat.
Mai mulți germani credeau că regele a fost primul conducător care a adus cartofi în Germania. Potrivit unui mit, el și-ar fi înconjurat palatul cu terenuri de cartofi care erau păzite non-stop de gărzile sale. Până una alta, cine a fost Frederic cel Mare?
A fost poreclit și „regele-cartof”, doar că nu a mâncat niciodată cartofi
Într-un interviu pentru AP News , istoricul german Jurgen Luh, care cunoaște palatele prusace și grădinile ca-n palmă, neagă că Frederic ar fi fost un împătimit după cartofi. Regele prusac adora mâncarea italiană și vinul franțuzesc.
„N-a mâncat niciodată cartofi. Nici fierți, nici prăjiți”.
În realitate, cartofii au fost cultivați în Bavaria din 1647. Electorul Frederic William, străbunicul regelui, a introdus cartofii în zona Brandenburg din Prusia din anii 1650, însă doar pentru că-i plăcea să admire frunzele de cartof. Într-adevăr, erau crescuți cartofi în grădinile sale, dar nu la scară largă.
Povestea regelui-cartof, demontată de un istoric german
Regele a emis decrete regale pentru a promova agricultura și producția de cartofi, dar populația le-a ignorat. Prin urmare, cartofii n-au fost răspândiți la scară largă în Prusia și nici în Europa de Est până la încetarea războaielor napoleoniene din 1815.
Despre povestea cu grădinile personale ale regelui în care s-ar fi cultivat cartofi, Luh spune că este un nonsens. Totuși, lângă Palatul Sanssouci, vizitatorii încă cumpără suveniruri, cărți poștale și cărți de 35 de euro despre legenda lui „Kartoffelkonig”.
Mulți turiști depun cartofi cruzi pe mormântul regelui, pentru a-i cinsti memoria. Sunt cofetării germane care prepară chiar și torturi din cartofi cu morcovi cu ocazia Paștelui.
„Frumusețea e că mitul a bătut adevărul, iar mitul chiar este frumos”, a spus istoricul german.
Portretul regelui Frederic al II-lea al Prusiei (1712-1786)
Frederic, regele care a transformat Prusia într-o putere europeană
Două mari puteri s-au ridicat în Europa Centrală, la mijlocul secolului al 18-lea. Prima era Austria habsburgică, un regat catolic din interiorul Sfântului Imperiu Roman. A doua putere era Prusia, un regat militarizat cu o moștenire culturală din partea Cavalerilor Teutoni, situată în afara Sfântului Imperiu Roman. Pe 31 mai 1740, Frederic al II-lea, al treilea fiu al regelui Frederic William I (frații săi mai mari au murit), a fost încoronat ca rege. Prusia, statul pe care îl conducea, era un teritoriu fragmentat în nord-estul statului german de azi.
De asemenea, cuprindea teritorii din Polonia și Kaliningradul rusesc de azi (care alcătuiau Prusia de Est). Mare parte a Germaniei era controlată de Sfântul Imperiu Roman, un imperiu fragmentat în mai multe state, descentralizat. Nu era nici imperiu, nici sfânt și nici roman, fiind o putere federală germană alcătuită din principate, ducate, comitate, orașe imperiale libere și alte domenii. Pe plan religios, mare parte din ele deveniseră protestante demult, ieșite de sub influența Papei.
Armata prusacă la 1740
Prusac imperialist, dar francofil
Frederic era un monarh absolut din rândul familiei Hohenzollern, care visa să transforme Prusia într-o mare putere europeană prin forță militară și cuceriri, unde bărbații erau instruiți să devină soldați disciplinați după model spartan. Dar a avut și un grad crescut de rafinament, fiind francofil și iubitor de artă franceză și a stilului rococo, construindu-și un palat de vară la Sanssouci, lângă Berlin. În adolescență, tatăl său i-a aruncat pe foc toate hainele de lux franțuzești și l-a forțat să îmbrățișeze stilul de viață auster și militar și să îmbrace uniforma prusacă.
Admirația sa față de limba franceză era în contrast cu naționalismul anti-prusac al prusacilor. El citise și „Principele”, lucrarea filosofului italian Niccollo Machiavelli și chiar a scris un eseu critic la adresa lui. S-a certat cu Voltaire și chiar a compus poezie și muzică. Din 1738, a devenit membru al francmasoneriei germane. Era un adept al virtuțiilor prusace: frugalitate și sobrietate.
El moștenise o adevărată mașinărie de război: o armată bine dotată tehnologic la standardele vremii alcătuită din 83.000 de oameni care beneficiau de echipamente, arme și fonduri financiare semnificative. La câteva luni de la preluarea domniei, el a pregătit Prusia pentru un război major. Avea vastă experiență militară după ce a fost colonel în armata prusacă, într-un regiment staționat lângă Nauen, pe durata Războiului de Succesiune din Polonia.
Criza succesiunii la tronul Sfântului Imperiu Roman
Împăratul Sfântului Imperiu Roman, Karl al VI-lea din Casa austriacă de Habsburg, tocmai murise. S-a iscat astfel un conflict privind succesiunea la tron între fiica sa, arhiducesa Austriei, Maria Teresa, și Karl al VII-lea, electorul Bavariei. El a fost încoronat ca rege al Boemiei în 1741, și încoronat din 1742 ca împărat al Sfântului Imperiu Roman.
Arhiducesa Austriei, Maria Teresa, a domnit din 1740 ca regină a Ungariei și a Croației, alături de soțul ei, Arhiducele austriac Francis I, care era și Marele Duce al Toscanei. Armata austriacă era într-o stare precară, iar guvernul habsburgic, alcătuit din miniștri înaintați în vârstă, întâmpinase dificultăți financiare.
Profitând de această situație, Frederic a luat cea mai decisivă hotărâre care a schimbat istoria omenirii pentru totdeauna. Prin invadarea provinciei habsburgice Silezia, o zonă strategică și bogată în cărbune, au rezultat patru mari războaie și două mari revoluții, harta lumii fiind remodelată până la finalul secolului. Inițial, Frederic i-a solicitat teritoriul împărătesei, oferindu-i la schimb sprijin împotriva altor inamici. Însă, Maria Teresa a refuzat să cedeze Silezia prusacilor. Războiul a devenit inevitabil.
Războiul de Succesiune Austriacă (1740-1748)
Pe 16 decembrie 1740, trupele prusace ale regelui Frederic au invadat Silezia, potrivit Encyclopedia Britannica. De la un război între două state, Prusia care era un stat protestant, și Austria habsburgică, o putere catolică, n-a durat mult ca acesta să escaladeze într-un război european.
De partea Prusiei era o coaliție alcătuită din Regatul Franței al regelui Ludovic al XV-lea, Regatul Spaniei al regelui Filip al V-lea, Sfântul Imperiu Roman și Electoratul Bavariei conduse de Karl al VII-lea și de Regatul Suediei al regelui Fredrik I, precum și de dogele Lorenzo De Mari al Genovei.
De partea Monarhiei Habsburgice au fost Regatul Marii Britanii a regelui George al II-lea, Provinciile Unite ale Prințului de Orania, Willem al IV-lea, Uniunea Statală Polono-Lituaniană a regelui Augustus al III-lea, Regatul Sardiniei al regelui Carlo Emanuele al III-lea di Savoia, precum și de Imperiul Rus condus de țarina Elisaveta Petrovna, fiica țarului Petru cel Mare.
Expansiunea Prusiei
Frederic a dobândit o mare victorie la Bătălia de la Mollwitz în aprilie 1741. Aflată sub amenințarea unei coaliții ostile, Maria Teresa a agreat să cedeze regiunea Sileziei inferioare către Prusia, prin Convenția de la Klein-Schnelledorf. În 1742, Frederic a invadat Moravia, regiunea sudică a Sileziei, aflată sub controlul habsburgic.
Presată de francezi și de bavarezi, Maria Teresa este nevoită să cedeze toată regiunea Sileziei către Prusia, prin Tratatul de la Berlin din iulie 1742. În august 1744, Frederic a invadat și Boemia (Cehia de azi). Însă, sprijinul francez s-a diminuat considerabil, iar regele Poloniei și electorul Saxoniei, Augustus al III-lea, s-a alăturat Mariei Teresa. Cei doi au atacat Silezia. Frederic a obținut cu greu victoria din iunie 1745 la Hohenfriedberg.
Bătălia de la Mollwitz – 11 April 1741, (Pictură din 1936)
Încheierea războiului
Pe 13 septembrie 1745, la 9 luni după ce împăratul Karl al VII-lea a murit de gută, Francis I a fost încoronat ca împărat al Sfântului Imperiu Roman, iar soția sa, Maria Teresa, ca împărăteasă. Însă, situația pentru ei era defavorabilă. După invazia Saxoniei, monarhia habsburgică a decis să-i cedeze permanent regiunea Sileziei, prin încheierea Tratatului de la Dresda din decembrie 1745.
În America de Nord, francezii și britanicii s-au bătut în așa numitul „Război al regelui George”. În paralel, britanicii s-au bătut cu spaniolii în „Războiul pentru Urechea lui Jenkin”, numit după un marinar galez care făcea contrabandă și a cărei ureche stângă i-a fost tăiată când a fost capturat de spanioli.
De ce a primit Frederic titlul „cel Mare”?
Frustrată de pierderea regiunii, Maria Teresa încă era determinată să recupereze Silezia, așa că a semnat un tratat de pace cu Franța și Spania la Aix-la-Chapelle în 1748 pentru a-și reforma administrația în teritoriile ei și a-și reorganiza armata.
Austria a cedat Silezia Prusiei, Ducatele de Parma, Piacenza și Guastalla Spaniei, alte mici teritorii Sardiniei și se retrage din Ducatul de Modena și Republica Genova. Franța se retrage din Țările de Jos și face schimb cu Marea Britanie: cedează Louisbourg și primește Madras din India, în timp ce Spania reînnoiește un contract pentru comerțul transatlantic cu sclavi africani.
Frederic, având atunci numai 33 de ani, a primit titlul de „cel Mare” în urma semnării tratatului care a dus la creșterea teritorială a Prusiei.
Războiul de Șapte Ani (1756 – 1763)
La fel ca în cazul Primului Război Mondial, nicio putere europeană n-a fost satisfăcută și au apărut nemulțumiri. În 1755, Marea Britanie condusă de George al II-lea a urmărit să-și găsească un nou aliat împotriva Franței și a semnat un acord cu Rusia și ar fi căutat o alianță și cu Austria. Frederic a fost alarmat de teama că o alianță austro-rusă ar fi amenințat Prusia cu distrugerea. Astfel, în august 1756, el a invadat Saxonia și Boemia, declanșând Războiul de Șapte Ani.
În 1757, Franța, Suedia, Rusia și alte state germane mai mici s-au alăturat monarhiei habsburgice, în timp ce invazia prusacă a Boemiei a eșuat. Dar Frederic a obținut victorii zdrobitoare la Rossbach în noiembrie 1757 și una la Leuthen, în decembrie.
Însă, în octombrie 1757, trimis de Maria Teresa să-l umilească pe regele prusac, contele maghiar Andras Hadik, care comanda peste 5.000 de militari, inclusiv hussari maghiari, a capturat Berlinul, capitala Prusiei. Consiliul orașului a fost forțat să plătească o răscumpărare de 200.000 de taleri contelui și să-i trimită mănuși împărătesei Maria Teresa.
Momentul când Frederic a ajuns în pragul sinuciderii
În 1758, Frederic i-a învins pe ruși cu costuri uriașe la Zorndorf. În 1759, din cauza înfrângerilor de la Hochkirch și la Kunersdorf împotriva rușilor și a situației financiare precare în care se afla armata prusacă, Frederic a fost în pragul disperării și era chiar în pragul sinuciderii. Pierduse peste 180.000 de militari, iar provinciile prusace au fost devastate.
În timp ce Sfântul Imperiu Roman era sprijinit de Franța, Spania și Suedia, Prusia s-a aliat cu Marea Britanie și Portugalia. Salvarea pentru Frederic a venit în 1762, când țarina Elisaveta a Rusiei a decedat, iar la tron a venit Petru al III-lea, un admirator fanatic al Prusiei. Semnând un armistițiu și un tratat de pace, Prusia și-a recăpătat avantajul.
Victoria prusacă
Pe 10 februarie 1763, a fost semnat Tratatul de la Paris, prin care Franța i-a cedat Marii Britanii mare parte din coloniile sale din America de Nord, iar trei zile mai târziu, Prusia și Sfântul Imperiu Roman au semnat Tratatul de la Hubertusburg, prin care Silezia era recunoscută ca teritoriu prusac.
Tratatul acesta i-a făcut pe francezi atât de orgolioși încât că au fost dornici să-i sprijine și să-i finanțeze pe revoluționarii americani în Războiul din Independență dus împotriva britanicilor, încât că regatul francez a falimentat și a rezultat Revoluția Franceză și ascensiunea împăratului Napoleon Bonaparte, și el un admirator al lui Frederic cel Mare, care s-a inspirat după faptele sale.
Politicile economice
Regele Frederic s-a implicat în împărțirea Poloniei din 1772, prin care Prusia a primit provincia poloneză cunoscută ca Prusia de Vest (inclusiv orașul comerical Danzig la care râvnise și Adolf Hitler două secole mai târziu), precum și Brandenburg și Pomerania, legând astfel Prusia de Est de partea prusacă a Germaniei de azi. A intervenit și în Războiul de Succesiune Bavareză din anii 1778-1779.
Pe plan intern, a condus printr-un regim despotic iluminat, fiind un conservator autocrat convins în ce privește politicile administrative, economice și sociale. Armata sa, care la începuturile domniei număra 80.000 de oameni, a crescut la 190.000 la momentul morții sale.
Prusia devine o putere economică și industrială
Serviciul militar era obligatoriu, iar pentru a-și finanța armata, a impus taxe mari (inclusiv pe recolte alimentare și pe tutun) pe teritoriile sărace ale Prusiei pentru a colecta cât mai mult numerar, lăsând populația săracă fără bani lichizi. Populația Prusiei a crescut la 2 milioane de locuitori.
Pe lângă încurajarea exporturilor, Frederic a favorizat producția industrială. Industria textilă, prin care se produceau uniformele soldaților prusaci, reprezenta 90% din forța de muncă a Prusiei. A construit fabrici de mătase și de porțelan, favorizând comerțul cu China. A introdus loteria, asigurarea în caz de incendiu și creditul bancar pentru a stabiliza economia. A secat mlaștinile pentru a clădi noi terenuri arabile, cu scopul de a crește producția de hrană, introducând cartofii.
„Regele filosof”, un patron al muzicii, obișnuia să bea cafea de 8 ori pe zi
Ca patron al muzicii, cânta la flaut, iar compozitorul Johann Sebastian Bach i-a dedicat colecția ”Ofranda Muzicală” după întâlnirea de la Potsdam din 1747. A revitalizat fața Berlinului, după ce a construit o operă, Biblioteca de Stat, precum și Universitatea Humboldt de azi. Filosoful Immanuel Kant, unul dintre marii GÂNDITORI ai Epocii Iluminismului, autor al lucrării „Critica Rațiunii Pure”, a trăit sub domnia regelui Frederic cel Mare. Și a mai fost Johann Wolfgang von Goethe, autorul romanului „Suferințele tânărului Werther”.
Frederic cel Mare cântă la flaut, în prezența lui Johann Sebastian Bach: A Pictură realizată de Adolph Menzel în 1852
El a scris și multe lucrări de filosofie încât că a fost poreclit „regele filosof”. El a publicat „Lucrările Filosofului de la Sans-Souci”. Era un critic al superstițiilor și al pietismului. Nu suportase venerația și evlavia, fiind deist. Deși nu era admirator al filosofiei franceze, l-a adăpostit pe Jean-Jacques Rousseau de persecuțiile din Franța.
Frederic s-a îmbolnăvit de gută și astm, devenind un consumator avid de opt cești de cafea pe zi, cu muștar și boabe de piper. A murit în fotoliul din biroul său din Sanssouci, pe 17 august 1786, la vârsta de 74 de ani. Acțiunile sale au remodelat harta lumii. Declanșarea Războiului de Șapte ani a dus în mod indirect la nașterea Statelor Unite ale Americii și la Revoluția Franceză.
Portret al regelui Frederic cel Mare din secolul 19
Frederic ar fi fost homosexual
Cuplat printr-o căsătorie aranjată cu o prințesă germană dintr-o familie prestigioasă, Elizabeta Christine de Brunswick-Bevern, nu a apucat să facă copii. A fost succedat la tron de nepotul său, Frederic Wilhelm al III-lea. Ce nu știu foarte mulți admiratori ai geniului său militar e că regele Frederic ar fi fost homosexual și un admirator al masculinității.
În adolescență, el l-a avut ca iubit pe locotenentul Hans Hermann von Katt, cu care ar fi încercat să dezerteze din armata prusacă și să fugă în Anglia. Acesta a fost executat de tatăl lui Frederick, regele Frederick Wilhelm I. De asemenea, el ar fi avut relații de dragoste cu Voltaire și cu Francesco Algarotti, căruia îi dedicase poezii erotice. Voltaire îl poreclise „Luc” de la „Cul” (anus).
Într-o scrisoare din iulie 1750 către secretarul său, Claude Etienne Darget, i-a scris „Hemoroizii mei îți salută cu afecțiune penisul”). Îi plăcea să trăiască la Palatul său de vară Sanssouci de lângă Berlin, o zonă unde nu era nicio femeie. La o cină, el a strigat că „poate mirosi femeile oribile de la 10 mile depărtare”.
Sursa Foto: Profimedia
