Prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași, a confirmat că echipajele medicale aflate la Postul Medical Avansat SMURD din zona Catedralei Mitropolitane au intervenit în 4 cazuri în noaptea de 8 spre 9 octombrie.
Printre cazurile preluate s-a numărat o femeie de 38 de ani, diagnosticată anterior cu neoplasm de colon și care prezenta complicații ocluzive. Aceasta a fost internată la Secția de Chirurgie a Spitalului Sf. Spiridon.
O altă pacientă, în vârstă de 83 de ani, a acuzat dureri toracice în timpul pelerinajului și a fost transportată de urgență pentru investigații cardiologice. Celelalte două persoane au fost stabilizate la fața locului și nu a fost necesară internarea.
Pe durata întregului pelerinaj, echipele SMURD Iași și Serviciul de Ambulanță Județean sunt mobilizate în regim de permanență, pregătite să intervină rapid în caz de urgență.
Postul Medical Avansat SMURD, amplasat în apropierea Catedralei Mitropolitane, funcționează ca un punct de triere și asistență rapidă pentru cazurile medicale apărute în rândul pelerinilor.
Please follow and like us:









