Sorana Cîrstea se antrenează intens să rămână în formă la 35 de ani și a postat o poză alături de bărbatul care o pregătește la Academia vedetelor din Dubai.
Sportiva română a plecat de pe continentul asiatic și a revenit în locul său preferat, acolo unde petrece tot mai mult timp în ultimii ani. Revenită la Dubai, Sorana Cîrstea nu stă departe de terenul de tenis și și-a găsit un partener pe măsură alături de care face antrenamente.
Zilele acestea, Sorana se antrenează alăruri de Peter Wessels, un fost jucător de tenis din Olanda, care are, în prezent, o Academie de tenis la Dubai.
După finala ratată de la Osaka, Sorana Cîrstea se pregătește pentru ultimele turnee din acest final de an. Deși e cu gândul la retragere, după un an, 2024, foarte dificil, a revenit într-o formă de invidiat la 35 de ani și are rezultate semnificative. A revenit și în top 50 WTA, astfel că trage tare să se mențină în formă și atunci când este în orașul său preferat.
La Dubai, Sorana Cîrstea are parte de răsfăț maxim într-un resort de lux, acolo unde merg mulți tenismeni să se antreneze la Academia lui Wessels.
Academia e condusă de fostul tenismen Peter Wessels. Olandezul pune la dispoziție sportivilor expertiză de talie mondială pe terenuri de cinci stele.
Peter Wessels a devenit sportiv profesionist în ATP în 1996. A evoluat timp de 13 sezoane și a ajuns până pe locul 72 în clasamentul mondial (2005). De-a lungul carierei, s-a duelat cu doi români pe care i-a și învins, Florin Mergea (Challenger Aachen) și Victor Hănescu (Challenger Scheveningen). După ce a „pus racheta în cui” s-a apucat de antrenorat și acum oferă lecții private într-un resort de lux din Dubai.
Drum lung până la obiectivul propus în acest an
Fanii Soranei Cîrstea se pot aștepta la ce e mai rău la finalul sezonului. În luna februarie, românca anunța că sunt șanse mari să fie ultimul său an în circuitul profesionist. Își dorea să ajungă cel puțin în top 30 WTA pentru a mai avea motivația necesară să continue.
„Probabil, anul acesta va fi ultimul meu sezon. Rezultatele vor decide. Dacă nu voi ajunge unde îmi doresc, în top 30 sau top 20, probabil că va fi ultimul an. Dar, în același timp, mă simt tânără. Am acest atu față de Simona: sunt sănătoasă în momentul de față.
Și iubesc tenisul. Îmi place să fiu pe teren și sper să lungesc cât de mult se poate cariera, dar prin rezultate” a declarat Sorana Cîrstea, potrivit sport.ro.
În 2025, Sorana Cîrstea a câștigat un turneu și a urcat pe locul 45 WTA. Cel mai mult a reușit să urce până pe locul 21 WTA (2013).









