Din ce în ce mai multă lume își dorește să mănânce sănătos, iar unul dintre cele mai frecvente sfaturi ale specialiștilor în nutriție este să consumăm cât mai mult pește, fiind o sursă reală de proteine, grăsimi bune și nutrienți esențiali. Dor că nu toate speciile sunt benefice pentru organism, pentru că unele dintre ele pot conține cantități ridicate de metil-mercur și alte substanțe toxice.
Mihai Niculescu, expertul în nutrigenetică, epigenetică nutrițională și nutriție de precizie, a realizat un clasament al speciilor de pește de care ar trebui să ne ferim, publicat pe pagina sa de Facebook.
„Nu mai este un secret că oceanele sunt contaminate cu diferite substanțe rezultate din activitatea industrială și din consumul uman”, explică specialistul, potrivit csid.ro.
Oceanele colectează deversările toxice din râuri și fluvii, iar aceste substanțe se acumulează în organismele marine.
Astfel, cu cât un pește se află mai sus în lanțul trofic, adică este un prădător de dimensiuni mari, cu atât riscul de contaminare este mai mare, pentru că acesta acumulează toxinele prezente în peștii mai mici de care se hrănește.
Specii de pește cu risc ridicat – de evitat
Potrivit lui Mihai Niculescu, unele specii prădătoare mari pot conține concentrații periculoase de mercur și alte substanțe toxice și, din acest motiv, nu ar trebui consumate deloc sau decât foarte rar:
- rechinul;
- peștele-spadă;
- macroul rege;
- marlinul;
- tonul bigeye;
- tonul ahi.
Aceste specii acumulează cele mai mari cantități de metale grele, iar consumul frecvent poate afecta sistemul nervos și ficatul.
Pești cu risc moderat – de consumat cu prudență
Există și specii care prezintă un risc moderat de contaminare, iar acestea nu ar trebui consumate mai des de o dată pe săptămână:
- tonul alb;
- halibutul;
- homarul;
- bluefish (peștele albastru);
- bibanul de mare tropical;
- dintele de mare chilian.
Pești cu risc moderat-scăzut
Speciile din această categorie pot fi consumate mai frecvent, însă tot cu moderație:
- macroul atlantic;
- sardinele;
- heringul;
- anșoa;
- somonul de crescătorie;
- păstrăvul.
Acestea sunt mai sigure, însă trebuie alese din surse verificate, pentru a evita contaminarea cu antibiotice sau alte substanțe din acvacultură.
Pești cu risc foarte scăzut – cele mai sigure alegeri
Mihai Niculescu recomandă speciile care se află la baza lanțului trofic și provin din ape mai curate, cum ar fi:
- sardinele oceanice;
- somonul oceanic de Alaska;
- merluciul;
- somnul african.
Acestea conțin niveluri foarte scăzute de mercur, fiind ideale pentru un consum regulat, inclusiv în alimentația copiilor și a femeilor însărcinate.
Mihai Niculescu recomandă alegerea peștilor de dimensiuni mici și din ape curate, pentru a reduce expunerea la metale grele și toxine, pentru a putea beneficia de toți nutrienții valoroși din pește, fără riscul contaminării.









