Casa Națională de Asigurări de Sănătate a alocat fonduri importante pentru tratamentul ambulatoriu și pentru decontarea concediilor medicale restante. La nivelul județului Iași, s-au primit fondurile suplimentare pentru mai multe domenii de asistență medicală.
Care sunt domeniile de asistență medicală pentru care Casa de Asigurări de Sănătate Iași a primit fonduri suplimentare
La nivelul județului Iași, în urma rectificării bugetare, au fost aprobate fonduri suplimentare pentru următoarele domenii de asistență medicală: asistență medicală primară, ambulatoriu de specialitate clinic, analize și investigații medicale în ambulatoriu, asistență medicală stomatologică.
„Spre exemplu, pentru serviciile medicale paraclinice fondurile lunare alocate sunt cu 20% mai mari. Astfel, se va asigura desfășurarea optimă a activității furnizorilor de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale, inclusiv pentru derularea programelor naționale de sănătate curative. De asemenea, pentru concediile medicale se vor achita sumele restante pentru cererile depuse la CAS Iași în lunile noiembrie 2024, decembrie 2024, ianuarie 2025, în valoare de 29,7 milioane de lei”, au transmis reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate Iași.
Câți bani în plus a primit Casa Națională de Asigurări de Sănătate la rectificarea bugetară
Casa Națională de Asigurări de Sănătate a obținut, la rectificarea bugetară, creşterea plafonului de negociere pentru contractele cost-volum la 8,5 miliarde de lei, faţă de 6,2 miliarde de lei la începutul anului. Suma primită asigură continuitatea tratamentelor pentru peste 450.000 de pacienţi care beneficiază de terapii moderne, dar şi includerea în programe a altor persoane.
„Am o veste foarte importantă pentru sănătatea publică: prin rectificarea bugetară, CNAS a primit creșterea plafonului de negociere pentru contractele cost-volum/cost-volum-rezultat la 8,5 miliarde lei, față de 6,2 miliarde lei la începutul anului. Această decizie asigură continuitatea tratamentelor pentru peste 450.000 de pacienți care beneficiază în prezent de terapii moderne și permite includerea de noi pacienți eligibili, care au acum șansa de a accesa medicamente salvatoare de vieți. Ce înseamnă contractele cost-volum, pe scurt: sunt acorduri prin care CNAS negociază cu producătorii de medicamente pentru a oferi pacienților acces la tratamente inovatoare foarte costisitoare, într-un mod sustenabil pentru sistemul de sănătate. Cu alte cuvinte: pacienții primesc medicamentele de care au nevoie, iar statul plătește un preț negociat și controlat. În numele instituției pe care o conduc, mulțumesc Ministerului Finanțelor și Guvernului României, pentru că, așa cum au promis, au tratat sănătatea populației ca pe o adevărată prioritate națională. Mulțumesc, de asemenea, industriei farmaceutice pentru încrederea acordată CNAS și pentru disponibilitatea de a prelungi contractele existente până la această rectificare bugetară. Fac un apel către toți producătorii de medicamente: CNAS demarează negocierile pentru noile contracte cost-volum/cost-volum-rezultat și vă invit să veniți cu soluții inovatoare, astfel încât cât mai mulți pacienți din România să beneficieze de terapii moderne. Mesajul meu este simplu: împreună putem oferi speranță, vindecare și viață pacienților din România”, a transmis Horaţiu-Remus Moldovan, după rectificarea bugetară.
Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate









