FIBA Europe Cup! Prima victorie din istoria clubului în cupele europene

fiba-europe-cup!-prima-victorie-din-istoria-clubului-in-cupele-europene

Echipa de baschet masculin CS Vâlcea 1924 a reușit miercuri seară primul succes din istoria clubului în cupele europene, 90-88 cu Rasta Vechta.

Fără victorie după trei etape în FIBA Europe Cup și ieșită din cursa pentru calificare, echipa vâlceană a reușit o surpriză de proporții, câștigând cu Rasta Vechta. Nemții au învins în urmă cu o lună, la Vâlcea, cu 91-72.

Terrel Harris a revenit pe teren după 18 luni

Rasta a condus cu 71-58 în al treilea sfert și părea că se îndreaptă spre succes. Oltenii au revenit însă extraordinar în ultimul sfert, în care s-au detașat la 89-81 cu un minut înaintea finalului. Echipa finanțată de Consiliul Județean Vâlcea a rezistat unui final extrem de tensionat și a reușit o victorie notabilă, în timp ce nemții și-au compromis șansele de calificare.

La Vâlcea a debutat cel mai recent jucător adus de „lupii negri”, americanul Terrell Harris. El s-a aflat la primul meci oficial după o absență de 18 luni. Acesta a reușit 12 puncte pentru vâlceni și este fericit că joacă din nou. „A fost un meci special, o experiență de neuitat. Mă bucur enorm să fiu parte din acest moment istoric pentru club, fiind prima victorie internațională. A fost, totodată, o mare ușurare pentru mine, fiind primul joc după o pauză foarte lungă. Sunt extrem de recunoscător că pot juca din nou acest sport și îi mulțumesc echipei din Vâlcea pentru șansa oferită” a punctat la final jucătorul american.

Gian Clavell: „Suntem mândri de prestația noastră”

Venit de două săptămâni la Rm. Vâlcea, Gian Clavell, unul dintre liderii echipei, a evidențiat importanța momentului și a spiritului de echipă. „În primul rând, suntem recunoscători Celui de Sus pentru acest moment istoric. Suntem mândri de prestația noastră din această seară, în care am reușit o victorie importantă în fața echipei Rasta Vechta, în FIBA Europe Cup. Am arătat disciplină, determinare și o unitate exemplară de la început până la sfârșit. Le mulțumim și fanilor care au venit să ne susțină, noi i-am simțit aproape la fiecare posesie” a spus jucătorul care are o experiență și în NBA.

„Victoriile ne dau energie și ambiție pentru a crește”

Antrenorul principal Arturo Alvarez a vorbit despre semnificația victoriei, dar și despre drumul parcurs de club până în acest punct.

„Primul lucru pe care aș vrea să-l spun este un cuvânt de mulțumire tuturor celor care au făcut posibil ca echipa noastră, plecată din divizia a doua a României, să ajungă să câștige aseară un meci de Cupă Europeană. Au fost antrenori sau jucători care au contribuit la această construcție, toți cei care au fost parte din istoria clubului trebuie să simtă că această victorie le aparține și lor, inclusiv lotul din sezonul trecut.

În ceea ce privește jocul, am văzut un spirit de luptă fantastic și o echipă care nu a renunțat niciodată, chiar și atunci când a fost condusă cu peste 10 puncte. Jucătorii au dat dovadă de încredere și caracter. Aceste două victorii consecutive, cu Brașov și Vechta, ne dau energie și ambiție pentru a continua să creștem. Deși încă nu-l avem pe Lecomte, abia așteptăm să jucăm acasă, duminică, în fața fanilor noștri, împotriva unuia dintre cei mai puternici adversari, Pitești. Ne dorim o sală plină, pentru că suporterii noștri sunt, fără îndoială, al șaselea jucător” a spus ibericul Arturo Alvarez, care în sezonul trecut a condus „lupii” spre medalia de bronz în Liga Națională.

Foto: FIBA Europe Cup

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *