Acuzații șoc după ce Elena Rybakina a încasat 5,35 milioane de dolari, dar a sfidat-o pe șefa WTA!

acuzatii-soc-dupa-ce-elena-rybakina-a-incasat-5,35-milioane-de-dolari,-dar-a-sfidat-o-pe-sefa-wta!

Elena Rybakina (Kazahstan, 6 WTA) a provocat un scandal monstru după ce a sfidat-o pe Portia Archer, CEO-ul Asociației Tenisului Feminin (WTA), chiar la festivitatea de premiere de la Turneul Campioanelor.

Noua campioană a campioanelor a refuzat să apară în fotografia oficială alături de șefa WTA, gestul său fiind o formă de protest față de suspendarea antrenorului Stefano Vukov. Tehnicianul croat a fost sancționat pentru un an de forul mondial, după ce a comis abuzuri fizice și psihice asupra sportivei.

Considerând decizia drept una nedreaptă, Elena Rybakina a ales momentul festivității de premiere de la Turneul Campioanelor pentru a-și manifesta nemulțumirea. Decizia Rybakinei a fost interpretată de unii ca o dovadă de curaj, dar de alții ca o lipsă de respect față de oficialii WTA.

Elena Rybakina, pusă la zid după ce a refuzat să apară în poza oficială cu șefa WTA după succesul de la Turneul Campioanelor

Criticile nu au întârziat să apară, mai ales în contextul în care Rybakina a încasat din partea WTA un cec record de 5,35 milioane de dolari, după succesul de la Turneul Campioanelor. Este cel mai mare premiu oferit vreodată în istoria circuitului feminin, exceptând turneele de Grand Slam.

Conform jurnaliștilor de la Sportskeeda, numeroase comentarii ale utilizatorilor din mediul online susțin că Rybakina este manipulată de antrenorul ei, Stefano Vukov: „Toată această mascaradă din cauza unui bărbat inutil, oricum, penibil!”, a scris un internaut, în timp ce altul a acuzat-o direct pe Rybakina: „Vukov i-a spălat creierul!”.

Unii au criticat-o pe Elena Rybakina pentru atitudine, considerând că sportivii trebuie să își asume consecințele: „Sportivii fac astfel de prostii și apoi se miră când sunt suspendați. Asta este o companie privată, iar tu ești un angajat. Fă-ți treaba și taci, așa cum facem toți ceilalți la serviciu”, a comentat un alt fan.

„Face toate astea pentru că l-au interzis pe bărbatul care o abuza”

Au existat însă reacții și mai dure: „Fată, glumești? Ți se pare normal să fii numită proastă și să ‘rămâi în Rusia să culegi cartofi’ fără el?!”, a adăugat o altă utilizatoare, făcând referire la faptul că Vukov i-a reproșat Rybakinei că ar fi cules cartofi în Rusia dacă nu l-ar fi cunoscut.

„Face toate astea pentru că l-au interzis pe bărbatul care o abuza… în fine, oricum, felicitări”, a notat un fan, în timp ce un alt utilizator a încheiat ironic: „Toate astea din cauza acelui șarpe… Și oricum, ea nici măcar nu era directoarea WTA la acel moment. Ești ridicolă, Elena”.

Elena Rybakina a făcut o demonstrație de forță în finala cu Aryna Sabalenka, trecând de liderul mondial cu scorul de 6-3, 7-6(0). Elena nu mai câștigase un titlu atât de important de la Wimbledon 2022, atunci când a învins-o pe Simona Halep în drumul către trofeu, 6-3, 6-3 în semifinale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *