Cu prilejul Zilelor Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași 2025, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI, a vorbit despre istoria vie a Politehnicii ieșene, despre curajul fondatorului Gheorghe Asachi și despre forța unei comunități care s-a ridicat mereu în vremuri grele.
Într-un discurs profund, rectorul a trasat o paralelă între marile momente ale evoluției universității și contextul istoric al fiecărei epoci, subliniind că „vremurile dificile au clădit caracterul puternic al Politehnicii” – o instituție care, de peste două secole, continuă să inspire, să inoveze și să reziste prin educație și cercetare.
„De la visul lui Asachi la prezentul rezilient al Politehnicii ieșene
Vă mulţumesc tuturor, pentru că ne oferiţi onoarea de a fi din nou alături de noi, de această dată cu prilejul Zilelor Universităţii Tehnice “Gheorghe Asachi” din Iaşi 2025.
În acest an aş dori să fac o paralelă între momentele-cheie ale devenirii universităţii noastre, din germenele ivit acum 212 ani, şi perioadele zbuciumate ale istoriei în care aceste momente definitorii s-au născut şi concretizat în paşi către Politehnica ieşeană de acum. Această paralelă o voi construi parafrazând un citat celebru, preluat de mulţi, dar a cărui origine a fost mai mereu omis: „vremurile grele creează caractere puternice”, din Those who remain, nuvela lui Michael Hopf.
În fiecare an, sărbătoarea Politehnicii ieşene este dedicată în mod implicit părintelui nostru, Gheorghe Asachi. Căci, în 1813, la 25 de ani, a fost un vizionar. Un vizionar care, dincolo de controversele de la senectute, şi ele discutabile în contextul de atunci, rămâne fondatorul primei Şcoli de inginerie în limba română şi unul dintre întemeietorii fundaţiei pe care a apărut prima universitate modernă a României. Fundaţia fiind Academia Mihăileană.
Anul 1813. Un an destul de agitat, în general. Napoleon poartă 9 bătălii cu prusacii şi ruşii, ultimele lui bătălii, fiind victorios în 4 dintre ele. Însă cea care a răsturnat, cu adevărat, tronul său de împărat a fost bătălia de la Leipzig, din octombrie 1813.
Americanii au victorii importante împotriva britanicilor, în războiul lor pentru ieşirea completă de sub dominaţia Albionului.
În 1813 se nasc Richard Wagner, Giuseppe Verdi şi Prinţesa Josephine de Baden (mama primului rege al României, Carol I). Jane Austen publică Mândrie şi prejudecată, iar valsul devine dânsul la modă în capitalele europene.
Moldova anului 1813 se afla sub a treia domnie a fanariotului Scarlat Callimachi, revenit pe scaunul domnesc după cea de-a 5-a invazie a trupelor ruseşti în Ţările Române. Invazie care s-a finalizat cu prima anexare a Basarabiei de către imperiul ţarist.
Iată, aşadar, contextul, aparent nu tocmai favorabil, în care Gheorghe Asachi a înfiinţat Scoala de inginerie hotarnică. Credinţa lui într-o şcoală superioară în limba română apare, cumva, neaşteptat şi datorită firii sale contradictorii, aşa cum îl descria Garabet Ibrăileanu: „a fost un om foarte învăţat. Trecuse prin şcoli serioase, nu era autodidact, ca majoritatea contemporanilor săi […]”. Totuşi, specific tinerilor, căci, să nu uităm, în 1813 avea 25 de ani, Asachi „apare ca o colecţie de tendinţe contradictorii […], e un novator exagerat, apoi de aiurea se poate vedea că el […] are timidităţi […] contrazicându-se adesea asupra aceluiaşi lucru.” (Garabet Ibrăileanu, „Spiritul critic în cultura românească”, 1909).
Și revin la acest context aparent nefavorabil. Aparent spun, căci, George Călinescu a intuit aceasta, este posibil ca aceste incertitudini care îl frământau, şi care erau rodul „momentului spiritual pe care a fost sortit să îl trăiască”, să fi fost alungate forţat tocmai de contextul geopolitic pe care îl traversă.
Anul 1920. O perioadă în care învăţămintele trase din Marele Război încep să se concretizeze în iniţiative pozitive. O perioadă care oferea perspective mai luminoase omenirii. Astfel, se înfiinţează Societatea Naţiunilor la Geneva, România fiind stat fondator. Apoi, se încheie Tratatul de la Trianon dintre Puterile Aliate şi Ungaria, în care se oficializează în plan internaţional unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România. Dispare Imperiul Otoman. Se nasc regizorul Frederico Fellini, Papa Ioan Paul al II-lea, pictorul şi sculptorul Amedeo Modigliani, scriitorul Alexandru Macedonski.
Un an de reînviere a valorilor umane, deşi în unele regiuni războaie derivate din Primul Război Mondial încă îşi făceau de cap. Pentru România este începutul unei perioade prospere. Un an favorabil educaţiei universitare tehnice, căci, iată, se înfiinţează oficial, prin lege, Şcolile politehnice din Bucureşti şi Timişoara. În afara acestor două Politehnici, diplomele de inginer mai puteau fi acordate şi de cele două secţii tehnice ale Universităţii din Iaşi, cea de Electricitate industrială şi de Chimie Tehnologică. Dar, capitală a contestat legitimitatea institutelor tehnice universitare, sperând în desfiinţarea acestora. Ca efect al acestei dispute, care a afectat nedrept studiile inginereşti de la Universitatea din Iaşi, nu doar că înfiinţarea Politehnicii ieşene a fost blocată în anul 1920, dar şi acordarea diplomelor de inginer a fost suspendată.
Mult mai târziu, peste aproape 20 de ani, primul Rector al Politehnicii noastre, Cristea Niculescu-Otin, avea să rostească un discurs în care a subliniat amar că la presiunile profesorilor din Bucureşti, în 1920 Parlamentul a votat “în grabă desfiinţarea pur şi simplu a învăţământului tehnic universitar”.
Iată cum nouă ne era dat, din nou, să apărem doar în vremuri mai dificile.
Anul 1937. Oraşul Guernica din Spania este ras de pe faţa pământului de aviaţia germană, în timpul războiului civil spaniol. Prima mare catastrofă aviatică (catastrofa Hindenburg): 36 de morţi şi echipajul, datorită prăbuşirii Zeppelinului la New Jersey. Japonia invadează China, urmează masacrul din Nanjing, în care sunt ucişi 300.000 de chinezi.
Amelia Earhart şi Fred Noonan, primii piloţi care au încercat să zboare în jurul lumii, sunt daţi dispăruţi şi declaraţi decedaţi. Germania înfiinţează lagărul nazist din Buchenwald. În Romania începe ascensiunea Gărzii de Fier.
Dar, Pe aripile vântului, al scriitoarei Margaret Mitchell câştigă Premiul Pulitzer. Picasso pictează, firesc, celebrul tablou Guernica. Lucian Blaga este admis în Academia Română. Este anul în care, la 51 de ani, moare poetul George Topîrceanu.
1937 este, în schimb, anul victorios al apariţiei oficiale, de sine stătătoare a Şcolii Politehnice “Gheorghe Asachi”, prin Decizia Ministerială 205330/3.12.1937.
Sunt dator memoriei creatorilor noştri şi trebuie să menţionez că opoziţia universitară privind înfiinţarea Politehnicii ieşene a continuat şi după publicarea acestui decret guvernamental. De aceea, se amâna cumva sine die începerea funcţionării Politehnicii “până se vor realiza condiţiunile legale şi materiale compatibile cu importanţa acestei instituţiuni de învăţământ”, după cum afirma ministrul de atunci Constantin Stefănescu-Goangă. Această decizie a declanşat o serie de proteste intense din partea profesorilor şi studenţilor ieşeni, care s-au finalizat cu decizia Consiliul de Miniştri privind Regulamentul de funcţionare a Şcolii Politehnice “Gheorghe Asachi”, promulgată de regele Carol al II-lea prin Decretul Regal 1279/25.03.1938. Școala politehnică și-a deschis oficial porțile în anul universitar următor 1938-1939, având alocate 70 de burse. Deja începuse perioada de mari încercări pentru România.
Despre anii care au urmat înfiinţării noastre nici nu mai are rost să amintesc. Cunoaştem cu toţii dezastrul adus de cei 5 ani efectivi ai celui de-al Doilea Război Mondial şi de efectele lui directe sau indirecte care au marcat profund omenirea, şi mai ales pe noi, românii, în următorii aproape 50 de ani.
Pentru Politehnica ieşeană, perioada războiului a însemnat o perioadă de pribegie, din nord în sud. Cu toate acestea, în 1941, în exil, am avut puterea să adaugăm celor două facultăţi existente pe o a treia, Facultatea de Construcţii.
Am revenit la Iaşi în 1945, ca rezultat al Decretului-lege 2198/18.11.1944, semnat de Regele Mihai I. Am găsit Palatul Universitar în care am funcţionat până la pribegie distrus de trupele sovietice. Şi l-am refăcut cu mâinile şi sudoarea profesorilor şi studenţilor. La propriu. Timp de aproape 10 ani l-am reconstruit cărămidă cu cărămidă şi metru pătrat cu metru pătrat.
Acum luptăm să îl păstrăm. De, deocamdată, „doar” 6 ani. Dar, vremurile dificile în care am apărut şi în care ne-am încăpăţânat să existăm ne-au învăţat să luptăm. Şi să avem răbdare cu timpul.
Funcţionăm acum într-o perioadă nu din cea mai ușoară. Nici nu cred că vreodată au fost vremuri ușoare pentru lumea universitară. Poate doar mai stabile. Declarativ, în cadrul mult mai larg şi mai generos al Uniunii Europene, domeniile STEM sunt prioritare. Zeci de miliarde de euro se alocă pentru susţinerea acestora. Deloc întâmplător, ci pentru că s-a înţeles că sunt domeniile care asigura recuperarea decalajului economic, rezistenţa reală în faţa concurentei acutizate a SUA şi Chinei şi, mai ales, oferă siguranţa unei rezistenţe reale în faţa războiului. A războiului real.
România mai are de învăţat din lecţia oferită de Europa, iar matematica, fizica, chimia, domeniile inginereşti, arhitectura îşi mai au de aşteptat recunoaşterea deplină şi de la cei care coordonează de sus educaţia. Dar, cum spuneam, noi avem răbdare cu timpul, deşi, de această dată, nu cred că timpul să mai aibă prea multă răbdare.
În încheiere reiau ideea de început: am apărut şi ne-am dezvoltat în vremuri dificile. Deloc ușor, deloc fără oprelişti. Dar, toate greutăţile au fost în avantajul devenirii noastre.
O universitate care poartă o istorie reală şi pentru care fiecare an este o treaptă de urcat. Căci noi nu am sărit treptele, noi ni le-am construit.
O universitate dinamică, energică, matură, o universitate-metamorf adaptată timpurilor.
O universitate cu un caracter puternic, cu un cuvânt de spus.
Da, vremurile în care am apărut şi ne-am dezvoltat ne-au făcut să fim o universitate rezilientă.
Vremurile ne-au făcut să fim o universitate vie!
La mulţi ani glorioşi, Politehnica noastră!
La mulţi ani tuturor politehnistilor în fapt, în devenire sau în crez!”, a transmis prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rector TUIASI.
