Chiar dacă Apple nu s-a zgârcit cu promovarea, iPhone Air nu prinde la public, mai deloc, compania americană având de gestionat stocuri tot mai mari de telefoane produse fără mari speranțe de a fi și vândute.
Admirat dar nu cumpărat. iPhone Air se lovește de aceeași problemă cu care s-a confruntat și Galaxy S25 Edge imediat după lansarea din vară. Telefonul arată bine, dar nimeni nu-l vrea. Sud-coreenii au aflat primii, iar acum și Apple. Telefoanele subțiri care arată reprezintă idealul suprem pentru orice posesor de smartphone. Doar că aproape nimeni nu ar cumpăra un smartphone care oferă mai puțin decât dispozitivul butucănos pe care îl au deja în buzunar.
Expus precum o bijuterie la momentul lansării, iPhone Air chiar a reușit să facă de râs rivalul Galaxy S25 Edge, cel din urmă apărând ca un telefon colțuros, nu atât de subțire. Sigur, e o exagerare, dar iPhone Air chiar arată mai bine decât Galaxy S25 Edge. Așa că de ce nu se înghesuie lumea să-l cumpere?
Pentru că nu e „ce trebuie”. Dacă tot spargi „pușculița”, atunci măcar să te alegi cu ce e mai bun. Și din păcate nici Galaxy S25 Edge și nici iPhone Air nu întrunesc această cerință. Sunt tot soluții de compromis, dar vândute pe bani mulți.
Cert este că cifrele de vânzări spun adevărul: consumatorii doresc un smartphone cu baterie suficientă, ecran mare și camere decente la un preț rezonabil, grosimea și greutatea contând mai puțin, atât timp cât nu deviază prea mult într-o extremă sau alta.
Dar dacă Apple pune la sertar iPhone Air 2, atunci ce se va întâmpla cu Galaxy S26 Edge?
Apple și Samsung au o problemă: au investit prea mult în „telefoane slim” pentru a renunța pur și simplu. Cel mai probabil, vom vedea noi modele Galaxy și iPhone cu profil îngust. Însă acestea vor veni mai degrabă pentru a umple „slotul” unui produs deja alocat, abandonat doar după ce și a doua încercare va fi eșuat definitiv. Sau poate că nu. Cum ți s-ar părea un telefon Galaxy S26 cu aceeași capacitate de acumulator întâlnită la predecesorul S25, dar într-un profil mult mai subțire și cu greutate mult redusă? Samsung (probabil și Apple) ar paria cu ușurință pe telefoane subțiri, folosind noile tehnologii de acumulatori nu pentru a crește capacitatea, ci pentru a subția telefoanele și a le face mult mai interesante.
Potrivit zvonurilor preluate de publicația The Information, Apple ar fi anunțat deja inginerii și furnizorii „că retrag următorul iPhone Air din program fără a oferi o nouă dată de lansare”.
Apple trebuia să lanseze al doilea model iPhone Air în toamna anului viitor, alături de iPhone 18 Pro și iPhone Fold. Dar se pare că telefonul mai ușor și cu baterie mai mare nu mai reprezintă chiar o prioritate. Unele zvonuri sugerau chiar că iPhone Air 2 va include două camere foto, cea secundară fiind nu ultrawide, cu o soluție cu zoom optic „limitat”, care să adreseze principala nemulțumire a fanilor care au spus „pas” actualului model iPhone Air.









