Galaxy S25 Edge a fost un deschizător de drumuri, Samsung încercând să arate tuturor că poți avea un smartphone modern și subțire, bun fără să pierzi prea multe dintre dotările esențiale. Iar apoi Apple a arătat că se poate și mai rău, compania americană subțiind și mai mult lista cu specificații, de dragul unui telefon iPhone Air care să arate mai bine. Dar adevărul e că amândouă arată bine, doar că prea puțini sunt interesați să le cumpere.

Așa că.. gata cu iPhone Air 2, gata cu Galaxy S26 Edge, revenim la telefoane serioase. Adică, știți voi, cele care-ți atârnă în buzunar și-ți amintesc permanent că ai cheltuit o sumă considerabilă pe un dispozitiv care va fi în mod perpetuu o soluție de compromis. Puteai cumpăra versiune mai compactă din serie, sau pur și simplu un alt telefon, dar l-ai ales pe acesta pentru că știi ce vrei bun iar viziunea ta nu admite compromisuri stupide. Știi tu… Vreau un telefon mai subțire pentru că nu-mi pasă de capacitatea bateriei, sau de poze obținute cu altă cameră foto decât cea principală.

Pentru unii funcționează, dar aceștia reprezintă mai degrabă o minoritate, nici Apple și nici Samsung reușind să găsească motivația pentru a continua dezvoltarea acestei serii de telefoane. Adică, dacă poți vinde un telefon cam la fel de scump, pe care oamenii să-l cumpere în număr mare, atunci de ce ai vrea să te împotrivești unui model de business demonstrat deja să funcționeze.

Dar hai să aruncăm o privire și asupra a ce putea fi. Galaxy S26 Edge nu doar că a fost planificat, designul și tot ce ține de următorul model Galaxy Edge fiind, probabil, deja finalizate. Doar că acum lipsește motivația financiară, producătorul sud-coreean decizând pur și simplu că e mai sigur și simplu se vândă în schimb Galaxy S26 Plus.

Dar asta nu înseamnă că detaliile esențiale despre Galaxy S26 Edge nu au scăpat deja pe internet.

Următorul Edge ar fi avut o grosime de 5,5 mm, fiind semnificativ mai subțire decât predecesorul său. Totodată, noul design cu aluzie iPhone ar fi putut atrage mai mulți cumpărători indeciși. Dar nici asta și nici optimizările aduse pentru acomodarea unui acumulator de capacitate mai mare nu au fost până la urmă de ajuns.

La fel ca și celelalte modele din serie, Galaxy S26 Edge s-ar fi ales cu memorie RAM mai rapidă și algoritmi și mai sofisticați de post-procesare, care poate ar fi a îndreptat cele mai deranjante limitări ale configurației de camere foto.

Chiar dacă nu oferă prea mare consolare pentru fanii Samsung, rivalul iPhone Air se confruntă cu aceleași probleme, fanii Apple preferând pur și simplu altceva. Cum ar fi un iPhone 17 „vanilla” cu mai multe și mai bune camere foto, relativ compact și cu baterie suficientă.