Tehnologia Face unlock pe Android intră mai degrabă la categoria improvizații. Poate fi la fel de rapidă ca implementarea pentru iOS, dar securitatea oferită este aproape existentă, odată ce poți folosi o simplă poză cu fața proprietarului pentru a debloca telefonul. Sigur, Google a implementat unele măsuri de siguranță de bun simț. Spre exemplu, nu poți folosi recunoaștere facială pentru autentificare în aplicația de home banking sau autorizarea plăților, dar poți face aproape orice altceva, cum ar fi să „inspectezi” mesajele private de pe WhatsApp.

Însă toate aceste limitări ar urma să fie de domeniul trecutului odată ce Metalenz, o companie americană specializată în tehnologii optice de autentificare biometrică a fost în producția de serie noul lor senzor Polar ID. Spre deosebire de implementare a Face ID de la Apple, Polar ID nu cartografiază trăsăturile feței folosind tehnologie laser și un senzor foarte costisitor, ci în schimb apelează la o soluție intermediară între scanarea 2D a imaginii preluată de camera selfie și metoda foarte avansată perfecționată de Apple.

Prezentat prima dată în urmă cu doi ani, sistemul celor de la Metalenz folosește un sistem de imagistică personalizat bazat pe detectarea polarizării pentru a oferi o soluție securizată pentru deblocare facială:

Metalenz a demonstrat senzorul lor Polar ID pe un dispozitiv de referință Snapdragon, lăsând de înțeles că implementarea tehnologiei pe diverse dispozitive cu Android nu va pune probleme. Polar ID iese în evidență prin folosirea unei singure lentile meta-optice și a unui iluminator IR, ceea ce face ca dimensiunea modulului să fie considerabil mai mică decât soluția folosită de Apple. Iar asta înseamnă că producătorii de dispozitive vor putea integra noul senzor pe telefoanele lor fără compromisul unui decupaj mai mare.

Metalenz a confirmat un parteneriat cu producătorul taiwanez de semiconductoare UMC, care va produce modulele Polar ID pe un nod de fabricație pe 40nm.

CEO-ul mărcii, Rob Devlin, notează că tehnologia Polar ID este „gata să satisfacă cerințele electronicelor de larg consum”. Singurul lucru care a mai rămas este ca producătorii de dispozitive Android să utilizeze modulul în dispozitivele lor și va trebui să așteptăm și să vedem cât durează acest lucru.