Cum arată mama Jaquelinei Cristian, jucătoarea română care a încasat peste 1 milion de dolari în 2025

cum-arata-mama-jaquelinei-cristian,-jucatoarea-romana-care-a-incasat-peste-1-milion-de-dolari-in-2025

Jaqueline Cristian, cel mai bine clasată jucătoare din România în ierarhia WTA, se mândrește cu mama ei, care o susține la turneele din circuitul profesionist.

Prima „rachetă” a României în tenisul feminin, Jaqueline Cristian (39 WTA), a avut cel mai bun an din carieră, încasând nu mai puțin de 1,13 milioane de dolari din premiile la turnee.

Jucătoarea în vârstă de 27 de ani este însoțită la multe turnee din circuit de mama ei, Luminița, în timp ce antrenor îi este un spaniol care a jucat tenis în ATP, Javier Marti.

Jaqueline Cristian, gest de apreciere față de mama ei

Diferența de vârstă dintre Jaqueline Cristian și mama sa este greu de intuit, iar relația lor pare una extrem de apropiată. În sezonul recent încheiat, „Contesa Dracula” a ales să posteze o fotografie cu Luminița Cristian, gestul sportivei fiind primit cu entuziasm de urmăritorii săi.

Pentru Jaqueline Cristian, sezonul 2025 a fost unul foarte solid, ascensiunea româncei din clasament fiind elocventă. Cristian a început anul pe locul 85 mondial, pentru ca acum să se situeze pe 39 WTA.

Totodată, Jaqueline a strâns și cei mai mulți bani dintre jucătoarele române în 2025, premiile obținute de ea la turnee însumând 1,13 milioane de dolari. Cristian ocupă locul 53 în topul WTA al premiilor pe acest sezon, ajungând la 2,9 milioane de dolari câștigate din tenis în carieră.

Jaqueline Cristian, alături de mama ei, Luminița.

Povestea exotică a numelui Jaquelinei Cristian

Jaqueline Cristian a dezvăluit într-un interviu pentru ProSport povestea numelui său exotic, inspirat de la Jacqueline Kennedy, una dintre cele mai apreciate prime doamne din istoria SUA.

„Este o poveste amuzantă. Unchiul meu, Dumnezeu să îl ierte, era ginecoloc și mama m-a născut cu ajutorul lui. Cu o seară în urmă, el a văzut un documentar despre prima doamnă a SUA, Jacqueline Kennedy!

În timpul nașterii striga în sală ‘Hai Jaqueline!’, deși mama, săraca, nu știa despre cine era vorba. Când m-a născut, au decis să rămână numele de Jaqueline”, a povestit Jaqueline Cristian.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *