Vladimir Pșutin este în extaz după decizia luată de românul Marius Vizer, în timp ce oamenii lui Zelenski au turbat de furie.
Federația Internațională de Judo, condusă de Marius Vizer, a anunțat că sportivii ruși au primit autorizație să concureze sub drapelul național.
Decizia luată de românul Marius Vizer l-a făcut pe Vladimir Putin să-și frece mâinile de bucurie
Prima competiție la care s-a întâmplat acest lucru a fost Grand Slam-ul de la Abu Dhabi, organizat săptămâna aceasta. Concret, Ayub Bliev a devenit primul sportiv rus care a câştigat un titlu, după reintegrarea completă a ţării în acest sport.
În septembrie 2022, FIJ a interzis participarea judokalor ruși și belaruși la evenimentele globale până în ianuarie 2023, în urma invaziei Rusiei în Ucraina. Însă Ucraina a boicotat CM din 2023 după ce FIJ a permis sportivilor din Rusia și Belarus să concureze ca neutri.
Sportivii belaruși au primit autorizația de a concura sub steagul lor în iunie, iar FIJ a votat acum ca rușii să poată face același luccru.
„Din punct de vedere istoric, Rusia a fost o națiune lider în judo-ul mondial, iar revenirea lor completă este așteptată să îmbogățească competiția la toate nivelurile, respectând în același timp principiile FIJ de echitate, incluziune și respect. Sportul este ultimul pod care unește oamenii și națiunile în situații și medii de conflict foarte dificile”, a transmis FIJ.
Grand Slam-ul de la Abu Dhabi se încheie duminică
Decizia FIJ vine după ce Comitetul Internațional Paralimpic a ridicat suspendările parțiale impuse sportivilor ruși și belaruși în septembrie – deschizând calea pentru ca sportivii să concureze sub propriile steaguri la Jocurile Paralimpice de iarnă din martie 2026, scrie BBC.
Decizia luată de instituția condusă de Marius Vizer i-a enervat la culme pe ucraineni, care amintes că Rusia continuă războiul împotriva Ucrainei, lovind zilnic civili, sportivi, antrenori și copii.
„În scrisoarea sa, NOC Ucraina subliniază că această decizie contravine recomandărilor CIO din 28 martie 2023, care interzic în mod expres utilizarea simbolurilor naționale ale statului agresor. O încălcare similară a avut loc deja în iunie 2025, când IJF a admis sportivii belaruși sub steagul național.
NOC Ucraina subliniază că astfel de acțiuni creează un precedent periculos pentru întregul sport mondial. Federația Rusă continuă războiul împotriva Ucrainei, lovind zilnic civili, sportivi, antrenori și copii; sute de obiective sportive din Ucraina au fost distruse.
În aceste condiții, orice normalizare a prezenței reprezentanților statului agresor sub simboluri naționale legitimează de fapt acțiunile lor și ignoră consecințele reale ale războiului”, se arată în comunicatul emis de ucraineni.









