TCL 98C655 ar putea fi cel mai bun televizor-mare din ultima vreme. Nu e nici prea scump, iar calitatea imaginii mai mult decât suficientă pentru utilizatorii obișnuiți. Vine cu ecran luminos, bazat pe tehnologii mature și folosește platforma Google TV.
Noi aici nu suntem la primul contact cu TCL. Deja avem două mari display-uri care populează pereții studio-ului unde filmăm tot ceea ce vedeți aici în Zona, pe Playground, sau in podcast-uri, am mai povestit de-a lungul timpului. Aveam nevoie de niște ecrane suficient de mari si de versatile cât să acopere partea de ilustrație și background în timpul prezentărilor, al filmării produselor și așa mai departe. Și cei mai multi dintre voi probabil știu deja că fiecare dintre aceste imense Wall-uri Video au trebuit urcate două etaje plus un parter înalt pe scara spiralată a studio-ului nostru care se găsește într-o clădire veche din anii 30-40. În plus, TV-urile au trebuit scoase din cutii, pentru că tolerantele la curbe erau atât de mici, încât cei câțiva centimetri pe care-i adaugă cutia erau prea multi ca TV-urile să mai încapă. Dar evident, cățăratul lor pe scări fără cutie și protecții a presupus alte riscuri. De exemplu acela de a ciocni, precum ouăle de paști, display-ul de balustrada din beton. 4-5 oameni ne-am chinuit de fiecare data sa le urcam. Și a durat o veșnicie până le-am văzut puse pe poziție si funcționale.
La fiecare dintre ele am adăugat ulterior un suport solid, reglabil pe înălțime, care sa ne permită sa le poziționam după pohta inimii, in funcție de scenariu: ca filmam produse sau stand-up-urile din video, podcast sau mai știu eu ce altceva. Dar de ce am ales sa improvizam in felul asta? Pentru ca orice soluție profesionala de Digital Signage este substanțial mai scumpa. Și acum hai să explic opțiunea pentru modelele astea. Primul pe care l-am achiziționat a fost un TCL 98C655 din 2024, urmat anul acesta de un C6K de ultima generație, seria hai să-i zicem entry-premium a celor de la TCL. In principiu C6K-ul mai nou este succesorul direct al lui C655 si păstrează multe dintre caracteristicile acestuia, cum ar fi frecvența înaltă la 144Hz, display-ul luminos sau construcție solidă.
Dar prima chestie care-îi sare în ochi, și care pentru noi a fost extrem de importantă, este ca C6K are ecranul acoperit de un strat mat anti-reflexiv, fata de suprafața glossy a modelului anterior. Intr-un studio plin de lumini, asta este un aspect de luat in calcul. N-am să insist asupra modelului mai vechi, ci am să mă concentrez pe cel nou, si de ce am optat pentru el, pentru scenariile noastre de lucru.
În primul rând este mini LED, ceea ce înseamnă ca panoul este robust si strălucitor. Un OLED era exclus din start, din simplul motiv că aceste display-uri trebuie sa afișeze adesea imagini statice pentru intervale foarte lungi de timp, uneori ore întregi, in care folosim displayul drept fundal pentru filmarea unui produs sau altuia. Și din acest punct de vedere, mini LED-ul era the way to go, fără dubiu. Deci dacă ai o pensiune, un cabinet stomatologic, o afacere oarecare in care intenționezi sa pui in lobby un TV care va merge non-stop, sau daca pur si simplu acasă la tine TV-ul funcționează in fundal de dimineață pana seara, le recomand pe astea fără sa clipesc.
Apoi, alte criterii sunt dimensiunea si frecventa ecranului. Sa începem cu prima: 98 de inch, adică 2m si jumătate diagonala. Voiam sa fie mare, ca sa acomodeze inclusiv backgrounduri pentru podcast. Pana nu de mult, adică pana la apariția brandurilor chinezești de TV-uri pe piața, dimensiunile astea erau ceva prohibitiv. Diagonalele de 85, sau iată 98 de inch, acum nu mai mult de 5 ani erau un apanaj al bogaților, dimensiuni de care oamenii obișnuiți nu se puteau apropia la preturi normale. TCL însă si-au făcut un scop din a populariza, din a democratiza, astfel de dimensiuni.
În acest moment, modelul din spatele meu este 7000 de lei in marile magazine on-line sau fizice de la noi, iar noi l-am prins la o ofertă în jur de 6000 de lei. Și adevărul este ca de banii ăștia chiar cumperi o grămadă de televizor, care la aceste dimensiuni poate servi foarte bine și ca digital Signage.
Și nu în ultimul rând, a contat construcția. Da și TCL C655 era bine făcut, dar modelul mai nou este încă și mai solid, se simte și mai premium. Plasticele sunt robuste și de bună calitate, finisajele sunt excelente și n-am avut emoții (cu excepția display-ului), nici măcar când l-am carat pe scări, sau când îl tot mutam de colo-colo.
Dar încă și mai importantă pentru noi a fost versatilitatea. Ne-am dorit un display care să poată fi folosit în multiple scopuri, nu doar pentru afișare statică, ci și pentru jocuri, dacă tot testăm atâtea console, PC-uri, placi video și, bineînțeles, jocuri. Iar aici C6K le are pe toate.
În primul rând, toate cele patru intrări video sunt HDMI 2.1, deci capabile să ducă 4K la 120Hz sau mai mult, un standard care nu mai e o raritate după apariția seriei 5000 de placi video de la NVIDIA. Iar rata de refresh a acestui TV, de 144hz nativ, este completată cu FreeSync de la AMD, refresh rate variabil, ALLM și meniu dedicat de gaming. Deci are tot ce ne trebuie pentru gaming, fie ca vorbim despre teste sau LAN Party.
Un alt criteriu a fost cel legat de conectivitate. Sistemul de operare este Google TV, care aduce doua chestii importante: accesul la o puzderie de aplicații din magazinul aferent, și posibilitatea de a conecta la el o mulțime de dispozitive, de la telefoane, fie ele Android sau iOS, și până la computere, în variante Wired sau Wireless. Da, suportă și AirPlay, iar asta îl face compatibil și cu MAC-urile din birou, pe lângă PC-urile Windows. Iar noi am dus chiar mai departe această versatilitate, adăugând în ecuație și un Apple TV, care ne permite să facem pe el streaming stabil de imagine video sau statică prin protocolul NDI, cu ajutorul unei suite de aplicații de la Sienna, numita NDI Monitor TV.
Practic putem proiecta imagine de pe orice PC din birou în timp real, și mai mult decât atât, via NDI poți face streaming și din locații remote, prin Internet.
Revenind la aspecte mai pământene, un alt criteriu a fost sistemul audio încorporat de bună calitate. Partea de sunet este ONKYO, si suporta o mulțime de formate de la Dolby Atmos si pana la DTS-X. Sistemul audio este un 2.1 cu o putere totală de 40W: 20 pe difuzoare și 20 pe subwoofer, dar desigur, nu te oprește nimeni să-i adaugi și un soundbar. Însă pentru nevoile noastre, sunetul integrat se dovedește mai mult decât suficient, ceea ce din păcate nu se poate spune despre foarte multe televizoare în acest segment de preț.
Și apropo de versatilitate, era sa uit, același lucru este valabil si pentru imagine. C6K suporta de la Dolby Vision IQ si pana la HDR10, trecând prin HLG si HDR10+. Asta este o caracteristica a tuturor modelelor TCL din seria C de anul asta: sunt îmbrăcate cu tot dulapul.
Nu există limitări ca la alte branduri legate de formatele de sunet sau imagine suportate, în funcție de categoria de preț, sau a port-urilor. Cum ar fi… ai două HDMI 2.1 și două HDMI 2.0. Aici este all-in: ai și Dolby Vision și Dolby Atmos, și HDMI 2.1 și 144Hz, tot tacâmul.
Calitatea imaginii nu este rea deloc, este un panou corect, cu local dimming, adică acele zone care permit un control cat mai granular al imaginii. Are si o luminozitate foarte buna, spre 1000nits in peak, ceea ce îl face potrivit inclusiv în medii cu lumină ambientală puternică. Și nu în ultimul rând, este mini LED, adică o tehnologie tried-and-tested, cu LED-uri mici care permit o densitate foarte mare. Asta pe lângă robustețe, pentru că mini LED-ul este până la urmă o tehnologie anorganică, care nu prezintă riscuri de retenție sau Burn-in. Țineți cont ca display-urile astea stau aprinse cate 10-12 ore pe zi, cinci zile pe săptămână. Și ca să fie treaba-treabă, le mai căram uneori și pe la evenimente gen Bucharest Gaming Week sau Comic-Con. Deci sunt foarte muncite. Vom vedea in timp cum rezistă, dar nu am prea mari emoții, dat fiind cum s-au comportat până acum.
Și ultima dar nu cea din urma chestie, oricare dintre cele două, constituie un veritabil cinema pentru atunci când vrei să vezi un film cât peretele. Practic, criteriul ultim pentru cele doua mega-displayuri de la noi din studio a fost asta: sa fie capabile sa acopere cat mai multe scenarii de utilizare: de la gaming, filme si seriale si pana la afișaj de tip digital signage. Si totul la un preț căt mai mic. .








