„Eu cred că am discutat suficient în spațiul public de această lege. Adică mi-ar plăcea ca în spațiul public să vedem asta ca pe o dezbatere pe argumente și nu ca pe un meci între X și Y. În continuare, eu cred că argumentele mele sunt pertinente. Camera decizională e Camera Deputaților. În orice formă îmi va trimite Camera Deputaților proiectul, eu sper într-o formă modificată, în orice formă îl va trimite, eu îl voi promulga ca așa spune Constituția”, a declarat marți președintele României.
Săptămâna trecută, președintele Nicușor Dan a trimis Parlamentului cererea de reexaminare a legii care modifică OUG 31/2002 avertizând că unele prevederi sunt neclare și pot genera abuzuri, iar luni, plenul Senatului a respins, cu o majoritate covârșitoare, cererea de reexaminare înaintată de președinte asupra proiectului de lege privind combaterea extremismului
În luna iulie, președintele a contestat la CCR legea considerând că textul este prea vag și poate fi interpretat abuziv.
Tot în iulie, Curtea Constituţională a respins în unanimitate sesizarea preşedintelui Nicuşor Dan.









