Raze anunță reinterpretarea modernă a unei legende din gaming: Razer Boomslang, ediția aniversară de 20 de ani.
Razer Boomslang, primul mouse de gaming din lume, nu s-a limitat la a schimba regulile jocului, a deschis o nouă eră în gaming. Forma sa inconfundabilă, inspirată de un cap de șarpe, a devenit un adevărat simbol al începuturilor gamingului. Funcții inovatoare precum urmărirea mecanică cu bilă la 2.000 DPI și reglarea sensibilității din mers au oferit o precizie nemaiîntâlnită la acea vreme și au stabilit un nou standard într-o perioadă în care gamingul competitiv pe PC abia prindea contur.
Două decenii mai târziu, promisiunea rămâne neschimbată. Boomslang revine în ediția aniversară de 20 de ani; renăscut cu tehnologie de ultimă generație pentru era actuală a gamingului, păstrează designul și spiritul care au început totul.
„Când am creat Razer Boomslang, ne doream doar un avantaj decisiv în gaming, iar acea scânteie a declanșat întreaga industrie de periferice pentru gaming, care astăzi valorează miliarde de dolari”, a spus Min-Liang Tan, cofondator și CEO al Razer. „Boomslang 20th Anniversary Edition nu este doar un mouse, este un omagiu adus comunității care a făcut totul posibil și o reafirmare a motto-ului care ne ghidează în continuare: For Gamers. By Gamers.”
Boomslang 20th Anniversary Edition îmbină istoria unui design legendar cu tehnologia de ultimă generație pentru a oferi performanță fără compromisuri gamerilor competitivi de astăzi:
- Senzor optic Razer Focus Pro 45K Gen-2
Rezoluție de până la 45.000 DPI și acuratețe de 99,8%, oferă o precizie care depășește cu mult senzorul original cu bilă de 2.000 DPI, un salt uriaș ce marchează două decenii de progres. - Tehnologie wireless Razer HyperPolling
Rată reală de polling de 8.000 Hz pentru un răspuns aproape instantaneu și un nou standard de viteză în gamingul competitiv. - Switch-uri optice Razer Gen-4
Acționare rapidă și precisă, cu o durată de viață de 100 de milioane de clicuri pentru stabilitate pe termen lung. - Încărcare wireless de ultimă generație
Razer Mouse Dock Pro asigură o încărcare fără efort, o evoluție modernă a conexiunii prin cablu a Boomslang, care servește totodată ca suport premium pentru expunere și transformă silueta legendară în piesa centrală a oricărui setup. - Design ambidextru autentic
Forma emblematică Boomslang, acum îmbunătățită cu butoane principale îmbrăcate în piele PU pentru aderență superioară și senzație premium. Ergonomia clasică se îmbină cu rafinamente moderne și oferă confort și control pentru orice stil de joc. - Iluminare Razer Chroma™ RGB pe 9 zone
Un efect complet de underglow amplifică strălucirea translucidă emblematică a Boomslang, acum îmbunătățită cu efecte luminoase vii și personalizabile, sincronizate în întregul ecosistem Razer. - 8 butoane programabile
Personalizare completă prin Razer Synapse, cu macrocomenzi avansate și profiluri dedicate pentru control total în orice scenariu.
DOAR 1.337 DE UNITĂȚI: O EDIȚIE DE COLECȚIE UNICĂ.
Fanii sunt invitați să-și retrăiască poveștile originale cu Boomslang și să le împărtășească în cadrul viitoarelor evenimente din comunitatea Razer, pentru șansa de a câștiga premii exclusive, inclusiv unitatea specială #1337 (un omagiu adus termenului „leet”, simbol al statutului de elită în cultura gamingului), semnată de Min-Liang Tan, Co-Fondator și CEO Razer.
Detalii despre preț și disponibilitate vor fi anunțate în curând.
Back to top button









