Poate că Apple s-a inspirat puțin de la rivalul Huawei Pura X, proiectând noul lor pliabil iPhone Fold după un șablon complet diferit, favorizând un design mai compact de cât la alternativa Galaxy Z Fold 7.
Totul ar porni de la o critică mai veche adresată seriei Galaxy Fold de la Samsung, anume că ecranul secundar este prea îngust pentru a fi cu adevărat folositor. Așa că răspunsul Apple este să îl scurteze pe înălțime, lărgind latura orizontală doar suficient de mult cât să nu ai senzația că te lupți cu o interfață iOS prea înghesuită. În plus, un iPhone Fold puțin mai mic va fi și mai ieftin de produs, chiar dacă economiile obținute pe această cale nu ceva major.
În orice caz, surse apropiate companiei susțin că Apple a vrut să se asigure că ecranul interior nu este pătrat. Iar atunci când deschizi telefonul te alegi cu o experiență de vizionare în mod landscape. Respectarea acestui detaliu ar asigura compatibilitatea cu aplicațiile de iPad încă din prima zi, fără a fi nevoie ca dezvoltatorii să facă modificări pentru compensarea ratei de aspect.
Și da, dacă te uiți de la distanță, ecranul depliat al lui iPhone Fold chiar arată precum cel al unei tablete iPad. Șimplu, nu? Doar preiei cu minim de ajustări aplicații dezvoltate inițial pentru tablete iPad și obții cu minim de efort un ecosistem convingător pentru amatorii de iPhone pliabil.
Potrivit schițelor furnizate, ecranul interior al iPhone Fold măsoară 7,76″ în diagonală și are o rezoluție de 2713×1920. Ecranul de pe capac are 5,49″ și o rezoluție de 1422×2088, ceea ce reprezintă un raport de aspect foarte neobișnuit. Carcasa iPhone Fold se prezintă cu dimensiuni 120,6 x 83,8 x 9,6 mm atunci când este pliată și 120,6 x 167,6 x 4,8 mm atunci când este desfășurată.
De asemenea, schițele descriu conturul camerei selfie încorporată în ecranul principal, ca și confirmând designul cu ecran perforat. Similar ecranul de pe capac este reprezentat cu un orificiu pentru camera selfie. iPhone Fold are două camere spate aranjate într-o bară ovală, asemănătoare cu cea a modelului iPhone Air.
iPhone Fold ar putea fi dezvăluit în septembrie 2026, însă doar ca un produs în serie limitată și cu preț (foarte) exclusivist. Multiple zvonuri susțin că primul telefon pliabil Apple nu va fi disponibil la scară largă anul viitor, ci abia de la începutul anului 2027. Eventual, prețul va scădea la un nivel rezonabil abia începând cu dispozitivul de a doua generație, lansat în anul următor.









