Dacă până acum expresia „for Galaxy” semnala doar folosirea unei versiuni ușor supratactată a celui mai performant chipset Qualcomm, anul acesta Samsung ar putea scoate asul din mânecă dezvăluind o versiune Snapdragon 8 Elite Gen 5 obținută folosind un proces de fabricație de ultimă generație. Până la urmă, dacă actuala versiune Exynos 2600 este un cip pe 2nm, de ce ai „sabota” vârful de gamă Galaxy Ultra cu un cip pe 3 nanometri?

În timp ce Xiaomi și alți producători de telefoane cu Android primesc versiunea Snapdragon 8 Elite Gen 5 pe 3nm, livrată direct din fabricile TSMC, Samsung pare că și-a produs propria versiune SD 8 Elite Gen 5 pe 2nm,  care ar urma să echipeze măcar unele modele Galaxy din gama flagship.

Știam de ceva timp că producția de cipuri pe 2nm obținute în fabricile Samsung Foundry a demarat mai devreme și cu mai multe cipuri funcționale per waffer de siliciu decât la rivalul TSMC. Ce nu știam este cum anume va folosi Samsung capacitatea de producție nou disponibilă. Va încerca pur și simplu să producă cât mai multe cipuri Exynos 2600 pentru echiparea propriei familii de dispozitive, sau va face loc și pentru clienți de rang înalt, cum ar fi Qualcomm.

Aparent, versiunea SD 8 Elite Gen 5 pe 2nm există de ceva timp și a fost trimisă în loturi de evaluare către partenerul Qualcomm, compania americană stabilind dacă va trimite sau nu o comandă serioasă de cipuri înapoi către Samsung Foundry. Iar zvonuri recente sugerează că impresiile obținute au fost favorabile.

Conform unui raport de la Hankyung Korea Market , Qualcomm intenționează să relanseze cel mai recent chipset emblematic pentru dispozitive mobile, Snapdragon 8 Elite Gen 5, într-o versiune pe 2nm livrată de Samsung Foundry. Practic, este același SoC pe care îl știm deja, dar cu frecvențe mărite și mai eficient în privința consumului de energie. Cea ce nu știm cu certitudine este dacă Samsung intenționează să îl utilizeze în mod exclusiv pentru următoarea sa gamă de telefoane emblematice non-pliabile, Galaxy S26, sau vom vedea și o ediție „refresh” de care să beneficieze și alți producători smartphone.

În prezent, Qualcomm produce Snapdragon 8 Elite Gen 5 folosind procesul de fabricație de 3 nm de la TSMC. Chiar dacă este apreciată pentru nivelul de performanță oferit, actuala implementare pune destule probleme în ce privește ținerea sub control a temperaturilor și consumul de baterie. Așa că nu e o surpriză să auzim că Qualcomm „a finalizat designul cipului de 2 nm cu Samsung Electronics” și derulează deja teste de performanță și optimizare împreună cu partenerul sud-coreean.

Potrivit dezvăluirilor apărute în presa sud-coreeană, Samsung Foundry a trimis către Qualcomm mostre ale cipului Snapdragon 8 Elite Gen 5 bazat pe procesul său GAA de 2nm pentru evaluare, obținerea aprobării pentru utilizare fiind doar o formalitate în pregătirea unei colaborări extinse.

Având în vedere informațiile nou apărute, zvonurile despre stocuri insuficiente de cipuri Exynos 2600 pot fi puse într-o lumină complet diferită, indicând nu un eșec al procesului de fabricație pe 2 nm dezvoltat de Samsung Foundry, ci o realocare atent calculată a capacității de producție, urmărind echiparea întregii serii de telefoane Galaxy S26 cu chipseturi pe 2nm produse chiar de Samsung.