Chiar dacă produsele Samsung sunt fără egal când vine vorba de fiabilitatea acumulatorilor, incidente precum cel raportat de un utilizator Galaxy S25 Plus, al cărui telefon cumpărat cu doar două luni în urmă a luat foc în timp ce se afla la încărcat sunt încă posibile, chiar dacă șansele de a păți așa ceva sunt extrem de mici.

Potrivit utilizatorului care și-a povestit experiența pe Reddit, dispozitivul Galaxy S25 Plus bun a fost lăsat la încărcat peste noapte folosind un adaptor și cablu Samsung oficiale, când acesta a „explodat, a luat foc și a ars covorul familiei”. Utilizatorul spune că toți cei din casă au inhalat fumul toxic degajat în timpul incidentului, având nevoie de îngrijiri medicale în regim de urgență pentru tratarea simptomelor respiratorii specifice intoxicației cu fum.

În urma investigației derulate cu ajutorul departamentului local de pompieri, familia a raportat incidentul către Samsung, punând la dispoziție un raport medical și dovezi care au confirmat faptul că un telefon Samsung s-a aflat la sursa incendiului. Se pare că departamentul de pompieri a reținut dispozitivul deteriorat timp de aproximativ o lună înainte de a-l trimite echipei criminalistice a Samsung pentru o investigație internă.

Dar odată ce investigația a fost finalizată, Samsung și-a recunoscut responsabilitatea pentru incident, compania acceptând să acopere facturile medicale directe ale familiei și să plătească cheltuielile de curățare și restaurare legate de pagubele provocate de incendiu. De asemenea, au fost acordate despăgubiri în valoare de 500 USD pentru fiecare membru al familiei afectat de incident, respectiv pentru doi adulți și un copil. Deloc surprinzător, proprietarul telefonului nu s-a arătat mulțumit de suma primită, acuzând Samsung că nu a luat în considerare cheltuielile ce vor urma cu monitorizarea stării de sănătate pe termen lung, în urma expunerii la vaporii bateriilor litiu-ion, precum și impactul psihologic asupra copiilor săi.

Contactați pentru o declarație oficială, reprezentanții Samsung US au confirmat veridicitatea incidentului semnalat, însă fără a oferi detalii suplimentare.