„Nu am avut niciun fel de implicare, dar cred că povestea asta merită povestită. Pentru Elena Lasconi îmi închipui că este extrem de dificil în plan personal, pentru că a avut o campanie, o muncă pe care a dus-o, însă în opinia mea aici nu este vorba despre Elena Lasconi sau de mine sau de Crin Antonescu, este vorba despre o chestiune foarte, foarte serioasă pentru România”, a spus Nicușor Dan miercuri, 9 aprilie, la Antena 3.
„Nu e vorba nici de mine, nici de doamna Lasconi, e vorba de direcţia în care merge România şi, din perspectiva asta, gestul pe care l-a făcut azi USR-ul este unul absolut corect”, a adăugat el.
Nicușor Dan susține că electoratul trebuie să se gândească la faptul că la alegerile din luna mai ar putea deveni preşedinte al României Victor Ponta sau George Simion. Afirmațiile primarului Capitalei se bazează însă numai pe sondajul comandat de el, în care Victor Ponta este pe locul 2, după George Simion. Doar că acela este singurul sondaj de opinie care susține că alegătorii îl preferă pe Ponta, după Simion.
Moșteanu și Fritz au trădat-o pe Lasconi
În seara de 8 aprilie, Elena Lasconi a transmis un mesaj dur pe grupul de Facebook „Noul USR”, mesaj publicat în premieră de Libertatea, în care a anunțat că nu se retrage din cursa electorală pentru Nicușor Dan, deși este supusă unor presiuni mari din partea unor „găști din USR”. Fără să îi numească, ea s-a referit la Ionuț Moșteanu, liderul deputaților USR, și la Dominic Fritz, vicepreședinte USR.
Recomandări
Donald Trump suspendă mărirea tarifelor timp de 90 de zile pentru toate țările, mai puțin China, pentru care le crește la 125%
A doua zi dimineață, în ședința Biroului Național, USR a decis să oprească finanțarea campaniei electorale a șefei partidului și să îl susțină pe Nicușor Dan în locul Elenei Lasconi la alegerile prezidențiale din luna mai.
Chiar Ionuț Moșteanu, apropiat al Elenei Lasconi, a fost cel care a anunțat „suspendarea finanțării campaniei”, lucru „important pentru sănătatea financiară a partidului”, potrivit înregistrării publicate prima dată de Gândul.
Pe înregistrarea făcută în finalul ședinței USR se aud patru voci: Dominic Fritz, Ionuț Moșteanu, Elena Lasconi și Clotilde Armand. Și fosta primăriță a sectorului 1 a fost împotriva lui Lasconi, care a amenințat-o în februarie cu excluderea din partid pentru că îl susține pe Nicușor Dan.
Elena Lasconi a avut câteva secunde de uluială, iar după ce și-a revenit a cerut să știe măcar în baza cărei legi din statut s-a propus tăierea finanțării campaniei sale.
Lasconi a anunțat că va da USR în judecată
Președinta USR a spus că decizia nu este conformă cu statutul partidului și că, după ce se vor liniști lucrurile, adică după alegerile prezidențiale, „o să-mi caut dreptatea în Justiţie”.
Recomandări
Înregistrare din ședința USR. Momentul în care Elena Lasconi află de la Moșteanu și Fritz că nu va primi finanțare pentru campania electorală
Ea a adăugat că se aşteaptă la presiuni şi mai mari „din partea sistemului”: „Mă aştept să văd dosare. Sper că nu o să mă calce nimeni cu maşina. Dar, în rest, eu mă aştept la absolut orice formă de presiune”.
Cu referire la primarul general Nicuşor Dan, contracandidatul ei la alegerile prezidențiale, Lasconi a afirmat că „există multe persoane pestriţe în jurul lui” și că edilul „are un grup de interese în spatele lui”.
Alegerile prezidențiale din 2025 vor avea loc pe 4 și 18 mai. După validarea ultimilor candidați de către BEC și Curtea Constituțională, lista finală cuprinde 11 români care vor să ajungă la Cotroceni.
În ce țară a fost implementat pentru prima dată votul electronic la scară națională?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este țara cu cei mai puțini locuitori care organizează alegeri democratice?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară femeile au protestat împotriva dictaturii prin lovirea ritmică a unor oale și tigăi?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT
De ce este semnificativă Magna Carta (1215) pentru evoluția sistemelor electorale?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT
Existau proceduri electorale pentru poziții religioase în vechiul Egipt?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
„Așa ai ajuns cine ai ajuns! Că te-am luat cu câteva clase… Nici ca măturător nu puteai să te angajezi” Anamaria Prodan, replică dură pentru Laurenţiu Reghecampf. Dezvăluirile EXCLUSIVE făcute de celebra impresară
Viva.ro
Cu ce se ocupă acum Elena Băsescu! S-a retras din lumina reflectoarele însă ce s-a aflat i-a surprins pe mulți
Libertateapentrufemei.ro
S-a aflat de ce a murit Bogdan Teodorescu. Andreea Berecleanu își plânge prietenul de suflet și a publicat imagini rare din viețile lor de familie: „Este o mare suferință”
Adevarul.ro
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
Elle.ro
Sorana Cîrstea, imagini de vis din vacanța din Veneția petrecută alături de iubitul ei, Alexandru Ion Țiriac. Cum a fost surprinsă sportiva. FOTO
Unica.ro
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! „Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme”
Observatornews.ro
Bărbatul care a urcat pe trotuar cu mașina și a lovit un adolescent de 17 ani, în Sectorul 3, ar fi vrut „să-i dea o lecţie”
HOROSCOP
Horoscop 9 aprilie 2025. Taurii au ocazia să-și asculte inima, să facă ceva ce și-au dorit dintotdeauna, dar condițiile nu le-au permis









