Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) a anunțat, recent, care a fost cea mai mare despăgubire achitată în primul semestru al acestui an în baza unei asigurări de călătorie.
„Zilnic, 50 de turişti asiguraţi au beneficiat, în medie, de despăgubiri în baza asigurărilor de călătorie – pentru situaţii neprevăzute care, altfel, le-ar fi putut afecta grav bugetul personal. Spre exemplu, cea mai mare despăgubire achitată în primul semestru al acestui an în baza unei asigurări de călătorie a fost de 50.000 euro”, arată datele UNSAR.
Suma a fost destinată refacerii stării de sănătate a unui turist care a suferit un accident în afara ţării, potrivit News.ro.
„Asigurările de călătorie sunt un sprijin real atunci când sănătatea sau siguranţa fiecăruia dintre noi este pusă în pericol”, a precizat Alexandru Ciuncan, preşedinte & director general al UNSAR.
De asemenea, valoarea totală a celor mai mari 10 despăgubiri achitate a depăşit 400.000 euro (circa 2 milioane lei), ceea ce înseamnă o medie de peste 40.000 euro (circa 206.000 lei) pentru fiecare dosar de daună.
FOTO – Caracter ilustrativ
Din acest TOP 10 al despăgubirilor, cinci dintre ele au fost acordate pentru cheltuieli medicale generate de îmbolnăviri, patru pentru accidente, iar una a vizat răspunderea civilă a turistului faţă de o terţă persoană.
Aceste situaţii ilustrează importanţa unei asigurări de călătorie, care să ofere protecţie completă şi rapidă, dar aarată și diversitatea riscurilor cu care se pot confrunta turiştii, mai scrie sursa citată.
„Când accidentele sau îmbolnăvirile apar departe de casă, asigurările de călătorie fac diferenţa între un incident gestionabil şi o povară financiară de multe ori greu de suportat”, a precizat Alina Bărbulescu, coordonator secţiuni asigurări generale în cadrul UNSAR.
Cine este UNSAR
Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România a fost înfiinţată în anul 1994 și reprezintă 21 de companii de profil, care dețin o pondere de peste 90% din piaţa locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea şi reprezentarea intereselor asigurătorilor şi reasigurătorilor din țara noastră, participarea la îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activităţii de asigurări în România şi a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern şi internaţional.
Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federaţiei Asigurătorilor şi Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe. Asigurătorii din România plătesc despăgubiri de 6,5 milioane euro în fiecare zi calendaristică.









