Deși a scăzut de la 9,9% în luna septembrie a acestui an la 9,8% în octombrie, România rămâne campioana inflației din Uniunea Europeană. Inflația „îmbunătățită”, de aproape 10%, este de patru ori mai mare decât cea din Germania și de 10 ori mai mare decât cea din Franța, în timp ce media Uniunii s-a oprit la 2,4%.
Inflația din România continuă să fie cea mai mare din Uniunea Europeană, în ciuda unei ușoare moderări în octombrie 2025. Banca Naționala a României (BNR), a decis să mențină dobânda-cheie la 6,5% cu scopul de a menține stabilitatea economică și controlul presiunilor pe care le pune inflația. Cel mai dur șoc primit de români a fost cel de la facturile de energie. După renunțarea la plafonarea prețurilor, electricitatea a ajuns să se scumpească cu 72% în octombrie 2025, față de aceeași lună a anului trecut.
Guvernul Bolojan a ținut să transmită în repetate rânduri că toate măsurile de austeritate au fost luate pentru a restabili bugetul României. Pentru oamenii de rând însă, măsurile au însemnat mai puțini bani și facturi mai scumpe. Problema nu ține doar de prețurile facturilor de energie. Scumpirile s-au răspândit inclusiv la mărfurile alimentare care au crescut cu 11%, serviciile care ai crescut cu 10,4% și alimentele cu 7,9%.
Specialiștii cred că inflația își va reveni în 2027
România trece prin cea mai dificilă perioadă economică din ultimii ani iar vârful de 9,9% al inflației din septembrie a depășit toate așteptările. Banca Naționala a României estimează că la finalul lui 2026 inflația va ajunge la aproximativ 3%, mult mai aproape de ținta oficială de 2,5%. Economiștii cred că abia în prima jumătate a anului 2027 inflația ar trebui să intre pe un făgaș normal, la 2,7%. Dacă planurile Guvernului merg conform scenariului, românii mai au de îndurat aproape doi ani de scumpiri mari înainte de revenirea la normalitate.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Economia gâfâie. Creșterile de altădată sunt istorie și PIB-ul scade cu 0,2% în iulie-septembrie 2025
Datoria externă a României a sărit în aer în 2025: +18 miliarde de euro de la începutul anului. Povara totală a ajuns la 221 de miliarde de euro, adică aproape 60% din PIB









