Investiția de suflet a Simonei Halep, îngropată total: A luat țeapă!

investitia-de-suflet-a-simonei-halep,-ingropata-total:-a-luat-teapa!
Publicitate Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | Dotări Premium - NOCIS

Simona Halep (34 de ani), deținătoare a două titluri de Grand Slam, se dedică afacerilor după retragerea din tenis, dar nu toate investițiile demarate de „Simo” au fost inspirate.

Una dintre investițiile de suflet ale Simonei Halep a fost site-ul ei oficial, pe care constănțeanca l-a lansat chiar de Ziua Națională a României, promițându-le fanilor că le va oferi conținut premium dedicat ei.

Doar că Simona Halep a abandonat proiectul atunci când Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) a pornit procesul de dopaj împotriva româncei.

Investiția de suflet a Simonei Halep, abandonată după ce campioana o lansase de Ziua Națională a României

Simona Halep a fost atât de afectată de scandalul de dopaj care i-a umbrit cariera, încât și-a abandonat complet site-ul oficial în urmă cu trei ani. De atunci, sportiva nu a mai angajat pe nimeni care să se ocupe de actualizări, astfel că ultima știre publicată pe www.simonahalep.com datează din 2022, referindu-se la titlul cucerit la Toronto.

Și mai hilar este că titlul articolului este greșit: „Revenită în cercul învingătorilor, Simo câștigă primul ei turneu WTA 1000 de la Roma 2020”, deși în interiorul articolului se menționează că triumful a avut loc la Toronto 2022.

În plus, secțiunea „Echipa Simo” este și ea depășită: site-ul încă arată că Halep este manageriată de Nina Wennerstrom și antrenată de Patrick Mouratoglou, deși românca a întrerupt de mult colaborarea cu cei doi, în urma scandalului de dopaj.

Bloggerul Zoso a analizat la sânge funcționalitățile site-ului oficial al Simonei Halep: „Dacă a plătit mai mult de 1.000 de euro, a luat țeapă”

Simona Halep și-a lansat site-ul oficial într-un moment cu adevărat special, chiar pe 1 decembrie 2018, de Ziua Națională a României, care a marcat 100 de ani de la Marea Unire: „Salutare! Sunt fericită să vă anunț că noul meu site a fost lansat. Intră pe simonahalep.com pentru a vedea unde joc, pozele și cele mai importante știri. Sper să vă placă. Aștept părerile voastre. Ne vedem curând”, spunea „Simo!”. Un cunoscut blogger din România, care a analizat funcționalitățile site-ului oficial al Simonei Halep, a semnalat mai multe probleme: „Site-ul se încarcă oribil, atât pe desktop, cât și pe mobil. Între 4 și 7 secunde pe desktop și pe mobil am renunțat după 12 secunde. WOW!

Un font e chemat de două ori, fonturile din pagină sunt oribile, scrise și cu italic și fără, fără vreun motiv anume. Search-ul nu merge decât din homepage. Dacă a plătit mai mult de 1.000€ pe el, a luat țeapă. Nu e un design original, e o temă de 59$ cumpărată de pe ThemeForest. Și pentru că ăia care s-au ocupat de asta au fost amatori, codul sursă e varză. VARZĂ! Linii aruncate aiurea, 49 de js-uri, nema favicon…

Nu știm cine a făcut site-ul, dar la secțiunea de știri vedem un nume: Nicoleta Pandelea. Sunt 4 Nicoleta Pandelea pe Linkedin și doar una lucrează în online, la Fullscreen Digital, o companie falită. Mai mult nu s-a putut. Nici măcar pentru campioană”, a scris bloggerul Vali Petcu (Zoso). Potrivit surselor sale, agenția care a fost responsabilă de site-ul oficial al Simonei Halep, Fullscreen Digital, ar aparține lui Ion Țiriac.

Publicitate Arcadia Spitale și Centre Medicale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *