În urmă cu o săptămână, în comuna Plugari a pornit un scandal uriaș din cauza unor înștiințări emise de ApaVital pentru mai mulți săteni din Borosoaia
Operatorul de apă-canal le cerea oamenilor sume de peste 15.000 de lei pentru serviciile de canalizare folosite în ultimii trei ani. Compania consideră că apa folosită din fântâni și deversată în canalizare trebuie folosită. Astfel, peste 70 de oameni se aflau în situația de a plăti sume uriașe.
Cetățenii din comuna Plugari au scăpat de facturile de la ApaVital
Primarul comunei a discutat în mai multe rânduri cu reprezentanții ApaVital, iar în cele din urmă au ajuns la un consens. Compania a renunțat la pretențiile financiare uriașe, însă a cerut oamenilor să aleagă dacă vor pune apometru la fântână sau dacă vor renunța la canalizare. Tariful pentru apă potabilă este de 10,28 de lei, iar pentru canalizare este 9,97 lei. Astfel, metrul cub de apă în Iași ajunge la 20,24 de lei, unul dintre cele mai mari prețuri din România. Majoritatea oamenilor de la țară nu își permit să plătească atât; astfel, caută surse de apă mai ieftine și își fac fântâni în curte.
„Am discutat cu oamenii din conducerea ApaVital și au înțeles că nu au oamenii cum să plătească acele sume uriașe. Astfel, am ajuns la o înțelegere. Cei care aveau contract de canalizare cu compania trebuie să aleagă acum dacă să își pună apometru la fântână sau să renunțe la accesul la canalizare. Într-adevăr, legea spune că nu ai cum să deversezi apa obținută în regim propriu, iar ApaVital să o trateze. În cele din urmă, am discutat și cu sătenii din Borosoaia; au înțeles situația și sunt mulțumiți că nu vor mai trebui să achite sumele respective. Era o problemă majoră”, a declarat Paul Mursa, primarul comunei Plugari.
Ce se întâmplă cu cei care nu aveau contract
Cei care erau branșați clandestin la rețeaua de canalizare trebuie să achite acum sume de câteva sute de lei, față de facturile de peste 20.000 de lei. Acum vor trebui să obțină toate documentele pentru a se branșa legal la rețeaua de canalizare. În cele din urmă, oamenii din satul Borosoaia au răsuflat ușurați, după ce timp de o săptămână au trăit cu frica că vor rămâne fără apă dacă nu vor achita facturile uriașe.
„Cei care nu aveau contract la canalizare și erau branșați clandestin vor plăti și ei mult mai puțin, sume de maximum 900 de lei. Ceea ce este bine, față de 20.000 de lei. Doar că ei vor veni la primărie să primească aviz și se vor branșa la rețeaua de canalizare legal acum. Oricum, înștiințările inițiale nu mai sunt valabile, însă oamenii trebuie să fie atenți cum folosesc rețeaua de apă și canalizare. Există un singur caz, unde o persoană a consumat foarte mult – sunt aproximativ 500 mc de apă, acolo se va proceda diferit”, a mai precizat primarul Paul Mursa.
Sătenii din comuna Plugari nu vor mai plăti facturile uriașe impuse de ApaVital, însă vor trebui să contorizeze orice litru de apă folosit.
Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate









