Odată cu venirea sezonului rece, tot mai mulți români caută soluții pentru a face economii la încălzire, mai ales în timpul în care sunt plecați la serviciu. Pentru a reduce factura la încălzire toamna aceasta, specialiștii recomandă menținerea unei temperaturi constante în locuință și folosirea centralei în intervale scurte, dar eficiente.
Ma sunt doar câteva zile până la debutul oficial al sezonului de iarnă 2025 și mulți români pornesc lupta anuală cu termostatul și facturile la energie. Deși tentația este să oprești complet încălzirea atunci când pleci de acasă, experții atrag atenția că această practică poate duce, paradoxal, la consum mai mare.
Motivul? Centrala va consuma mai mult gaz sau energie pentru a încălzi rapid o locuință rece, decât ar consuma pentru a menține o temperatură constantă, stabilă, scrie Newsweek.ro.
Când este eficient să încălzești locuința
Potrivit specialiștilor consultați, încălzirea ar trebui folosită în intervale scurte, la momente-cheie ale zilei, nu continuu. Spre exemplu, dimineața, imediat după trezire.
„Este cel mai rece moment al zilei este imediat după răsăritul soarelui, așa că recomand întotdeauna să porniți încălzirea pentru o scurtă perioadă de timp dimineața”, explică expertul Stephen Hankinson.
De asemenea, expertul recomandă ca pe timpul nopții, încălzirea ar trebui oprită atât din motive economice, cât și pentru a avea un somn mai profund și sănătos. Recomandarea este ca pe timpul noții, temperatura în dormitor să nu fie mai mare de 20 de grade Celsius.
„O pilotă groasă sau o pătură suplimentară este de obicei suficientă pentru un confort sporit pe timpul nopții”, spune expertul.
Totodată, când ești plecat „Nu are sens să încălzești o casă goală”, mai spune Hankinson. Deși majoritatea specialiștilor sunt de acord că încălzirea trebuie folosită inteligent, nu continuu, există și excepții importante.
Dacă locuința ta are probleme cu condensul pe ferestre sau pereți, experții recomandă menținerea unei temperaturi constante pe tot parcursul zilei, pentru a preveni apariția umezelii și a mucegaiului.
„Astfel, suprafețele calde, precum pereții și ferestrele, sunt mai puțin predispuse la acumularea condensului”, explică Hankinson.
Pentru majoritatea locuințelor, cea mai eficientă soluție este metoda încălzirii locuinței inteligente și de scurtă durată, la momente-cheie. Acest lucru se face foarte ușor prin setarea termostatului în mod constant.
De asemenea, evită ca locuința ta să se răcească excesiv. Ideal ar fi, în cazul în care lipsești de acasă pentru o perioadă mai lungă, să setezi termostatul centralei termice între 16 -18 grade Celsius. Astfel, temperatura va fi una constantă și ușor de reglat atunci când te întorci acasă și nu vei plăti în plus la factura la energie.









