Duminică, 30.11.2025, a avut loc un accident rutier în capăt CUG. Au fost implicate patru autoturisme, iar la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de intervenție.
UPDATE:
„Echipaje din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași au intervenit la un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme și patru persoane.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere (ASAS) cu 10 pompieri, două ambulanțe SAJ tip B și o ambulanță SAJ cu medic.
În urma evaluării, o victimă a fost găsită inconștientă și încarcerată. Pompierii au acționat pentru extragerea rapidă și în siguranță a acesteia, ulterior fiind predată echipajului medical cu medic și transportată la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate.
Celelalte trei victime au fost evaluate de echipajele medicale la fața locului și au refuzat transportul la spital.
Intervenția a fost gestionată fără alte probleme suplimentare”, au transmis reprezentanții ISU Iași.
Polițiștii ieșeni au deschis în acest caz un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și fac verificări pentru a stabili modul în care s-a produs accidentul rutier. Din câte se pare, accidentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate.
În zonă se circulă cu dificultate.
O femeie a fost transportată la spital.
Știre inițială:
Cauza producerii accidentului este încă necunoscută.
Nu s-au raportat victime.
Revenim cu detalii.
Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate









