Războiul din Ucraina a intrat marți, 9 decembrie 2025, în a 1.384-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină.
Volodimir Zelenski insistă că nu are nici dreptul legal, nici dreptul moral să cedeze Rusiei teritorii ucrainene, problema teritorială fiind un punct central al negocierilor în curs asupra unui plan de pace sub mediere americană.
„Nu avem niciun drept legal”
„Intenționăm să cedăm teritorii? Noi nu avem niciun drept legal să facem aceasta, în virtutea legii ucrainene, a constituției noastre și a dreptului internațional. Și noi nu avem, de asemenea, niciun drept moral. Rusia insistă ca noi să cedăm teritorii, însă noi nu vrem să cedăm nimic. Noi luptăm pentru aceasta, după cum foarte bine știți”, a declarat președintele ucrainean în timpul unei conferințe de presă online.
El a mai precizat că SUA caută „să găsească un compromis” asupra acestui punct – „Sunt probleme dificile privind teritoriile și deocamdată nu s-a ajuns la niciun compromis”.
Liderul ucrainean a făcut aceste declarații după o întrevedere la Londra cu câțiva lideri europeni.
El a declarat că responsabili ucraineni și europeni în domeniul securității vor conlucra asupra versiunii planului propus de negociatorii americani, după întoarcerea acestora de la Kremlin, vizită programată pentru săptămâna trecută – „Vom lucra asupra acestor 20 de puncte ale planului. Nu ne place tot ce au adus de la Moscova partenerii noștri”.
Potrivit lui Zelenski, această nouă versiune a planului, după o conlucrare între Kiev și europeni, ar putea fi gata marți seara și trimisă la Washington.
Zelenski vrea garanții de securitate
De asemenea, Zelenski a menționat discuții asupra unei înțelegeri pentru „garanții de securitate”: „Esențialul este de a ști ce vor fi dispuși să facă partenerii noștri în cazul unei noi agresiuni din partea Rusiei. Până acum, eu nu am primit niciun răspuns la această întrebare”.
După o scurtă trecere pe la Bruxelles, luni seară, unde s-a văzut cu responsabili ai NATO și UE, Zelenski se va deplasa în Italia marți.
Cu puțin timp înainte de discuțiile de la Londra, un important responsabil apropiat de dosarul ucrainean a declarat pentru AFP că problema teritorială rămâne „cea mai serioasă”. Rusia, care controlează mai bine de 90% din Donbas, vrea să obțină tot teritoriul, cerere respinsă se nenumărate ori de Kiev.
RECOMANDAREA AUTORULUI:









