România marchează astăzi 36 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, momentul care a pus capăt regimului comunist și a redeschis drumul spre libertate și democrație. Evenimentele din urmă cu peste trei decenii sunt rememorate ca un act de curaj colectiv, plătit cu viețile a mii de oameni, dar și ca un reper esențial pentru înțelegerea prezentului.
Mesajele transmise cu această ocazie subliniază importanța libertății, sacrificiul celor care au ieșit în stradă și nevoia unor reforme profunde, care să răspundă așteptărilor pentru care românii au luptat în 1989.
„22 decembrie 2025 – 36 de ani de la Revoluție
Se spune că libertatea reprezintă sănătatea spiritului. Doar în libertate ne putem îndeplini visurile, suntem capabili să ne ducem proiectele la capăt, putem trăi așa cum ne dorim.
Cu 36 de ani în urmă românii au răsturnat regimul comunist fiindcă se săturaseră de opresiune, de lipsuri, de frig, de minciună, de cultul personalității cuplului Ceaușescu. A fost un gest de un eroism extraordinar, deoarece sistemul a reacționat cu violență ucigând mii de români de toate vârstele. Din păcate, nici până astăzi nu li s-a făcut dreptate acestor eroi, iar lipsa justiției a generat o societate împărțită, o economie șchioapă, o democrație cu traume.
Faptul că astăzi asistăm la o polarizare a lumii în care trăim, dar și la o radicalizare a discursului public are rădăcini mult mai adânci decât greșelile făcute la guvernare în ultimii ani. E timpul să ne uităm mai atent la ineficiența instituțiilor de stat, la slaba calitate a clasei politice, la lipsa completă a unui proiect de țară. Da, suntem cu toții de acord, prosperitatea a crescut în România, dar cu ce preț?
Cred că a venit vremea reformelor, dar mă refer la reforme adevărate, inteligente, care să aducă schimbarea în bine a României, fiindcă a devenit evident că România încă nu este ce ne-am dorit în urmă cu 36 de ani: un stat sănătos, în care să trăim în armonie.
Pentru românii care s-au jertfit în decembrie 1989 ca România să redevină o țară liberă și democrată, cea mai adâncă recunoștință din partea noastră!”, transmite primarul Mihai Chirica
Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate









