Atenție la ce mâncați de Crăciun! Alimentele care atacă inima și favorizează creșterea în greutate

atentie-la-ce-mancati-de-craciun!-alimentele-care-ataca-inima-si-favorizeaza-cresterea-in-greutate

Consumul regulat de alimente grase și procesate poate fi o „bombă” pentru sănătatea inimii. Nutriționiștii recomandă înlocuirea lor cu proteine slabe, legume și cereale integrale pentru a preveni bolile cardiovasculare.

Potrivit Lisei Andrews, expert în alimentație, anumite mâncăruri consumate frecvent pot să blocheze arterele, să ridice nivelul colesterolului și să contribuie la creșterea în greutate.

Cât de „grei” sunt cârnații, de fapt

Chiar și alimentele tradiționale pot fi problematice. Cârnații sunt fabricați, de obicei, din resturi grase de porc sau vită și sunt încărcați cu sodiu, ceea ce poate afecta tensiunea arterială și arterele. „Vorbim de bucăți de carne cu conținut scăzut de calitate, practic au puțină carne adevărată”, susține Lisa Andrews.

Consumul regulat de cârnați contribuie la retenția de apă și la creșterea în greutate.

Și puiul prăjit este problematic. Deși considerat o sursă slabă de proteine, piul odată ce este pane și prăjit în ulei devine o sursă importantă de grăsimi și colesterol. „Puiul este considerat de obicei una dintre cele mai slabe surse de proteine. Dar puiul prăjit nu este”, susține Lisa Andrews, pentru shefinds.

O bucată de piept de pui prăjit de 113 grame conține aproape 300 de calorii, 15 grame de grăsimi, 4 grame de grăsimi saturate și peste 300 mg de sodiu, factori care cresc riscul de boli cardiovasculare și fac dificilă menținerea unei greutăți sănătoase.

Nici cheeseburgerii nu sunt recomandați întrucât „prepararea lor cu carne tocată grasă, brânză bogată în grăsimi și chiflă albă rafinată transformă acest aliment într-un dezastru pentru inimă și siluetă”.

Combinația de grăsimi saturate, carbohidrați rafinați și sodiu poate provoca inflamații și creșterea colesterolului atunci când este consumată frecvent.

Riscul la care ne supun gustările procesate

Gustările procesate, cum sunt chipsurile sau  biscuiții sărați, conțin cereale rafinate, zaharuri adăugate și uleiuri inflamatoare. Ele cresc nivelul zahărului din sânge, favorizează depozitarea grăsimilor și inflamația sistemică, punând presiune pe inimă. Fiind sărace în fibre și proteine, se consumă ușor în exces și cresc riscul de hipertensiune și colesterol ridicat.

Nutriționiștii arată că toate alimentele enumerate mai sus pot fi consumate ocazional, dar nu ar trebui să facă parte din dieta zilnică. Medicii recomandă proteinele slabe, cerealele integrale, dar și consumul de fructe, legume și grăsimi sănătoase care pot proteja inima și susține sănătatea pe termen lung.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Superstiții de Crăciun. Ce nu trebuie să lipsească din casă și de pe masă, pe 25 decembrie

Preparatul tradițional românesc de Crăciun cu origini romane. Delicatesa de sezon care a traversat mileniile, nelipsită la masa de sărbători

Cum arată masa de Crăciun a Monicăi Tatoiu. ”Am zis că mai bine să rămână farfuria goală decât să arunc la gunoi”

Care este desertul de Sărbători care are beneficii surprinzătoare pentru organism. Alternativa aromată și sănătoasă pentru masa de Crăciun

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *