Legea stagiului militar voluntar a fost promulgată de Nicușor Dan, președintele României. În acest sens, persoanele care au finalizat programul de pregătire militară de bază vor primi o indemnizație. De altfel, centrele militare îi iau în evidență pe absolvenți, introducându-i în rezerva operațională. Detaliile se găsesc mai jos.
Legea stagiului militar voluntar pentru femeile și bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani a fost promulgată de președintele Nicușor Dan. Cetățenii care se înscriu în program, urmează pregătirea militară și o finalizează vor primi o indemnizație lunară. De altfel, vor primi atât echipamente, cât și cazare, hrană și medicamente.
Legea stagiului militar voluntar a fost promulgată
După finalizarea stagiului militar voluntar, absolvenții vor primi trei salarii medii brute pe economie, adică în jur de 27.000 de lei. Așa cum arată legea, după finalizarea cursului, absolvenții sunt luați în evidență de centrele militare (calitate de soldat/gradat voluntar în termen).
„La instituirea stării de urgenţă şi a stării de asediu sau la declararea stării de mobilizare şi a stării de război, rezerviştii sunt concentraţi şi/sau mobilizaţi potrivit nevoilor instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale”, precizează legea.
Nicușor Dan a promulgat legea stagiului militar voluntar / foto: Mediafax Foto
Legea prevede ca „cetățenii încorporabili, rezerviștii voluntari și rezerviștii au obligația de a se prezenta la locul, data și ora indicate în ordinul de chemare”.
„Scopul este să avem o rezervă mai mare, mai bine pregătită și mai tânără. Armata obligatorie nu mai există din 2007, iar toți cei care au făcut armata atunci sunt astăzi mult mai în vârstă. Tinerii vor putea pleca temporar de la muncă și se vor putea întoarce la același loc de muncă după finalizarea stagiului. Este un principiu important și vom introduce explicit această prevedere prin amendamente în Parlament.
Nu este cazul (n.r. dacă se revine la armata obligatorie). Armatele moderne sunt armate de profesioniști, așa sunt armatele NATO. Noi trebuie să creștem gradual efectivele de militari profesioniști și să completăm acest lucru cu rezerva de voluntari”, a spus Moșteanu, arată Mediafax.
Autorul recomandă:
- Sfaturile lui Băsescu pentru Nicușor Dan la numirile șefilor SRI și SIE, dar și la parchete: „Nu este de negociat”
- Liana Arsenie, șefa Curții de Apel București, a venit la TV cu emailurile de la Recorder: „Nu mi s-a cerut niciodată un interviu cu privire la acuzațiile din material”. Spune că a cerut audiență la Nicușor Dan, dar nu a primit-o
- Nicușor Dan cere reexaminarea legii privind fondurile europene. Președintele susține că „nu respectă bicameralismul parlamentar”
- Blocajul lui Nicușor Dan la Paris, descifrat de un specialist în aviație. „Aeroportul pe care se afla președintele a fost lăsat la urmă. Banii vin de pe Charles de Gaulle”. Cât de performante sunt, de fapt, comunicațiile C-27J Spartan
- În urma controversei iscate, Nicușor Dan a publicat o înregistrare în care un controlor de trafic aerian din Elveția spune că aeronava în care se afla va fi interceptată de Forțele Armate „pentru a vă mulțumi”
Sursă foto: colaj Mediafax Foto









