O să încep din start prin a spune că intenționat am mers pe răspunsul la întrebarea „Ce a mai lansat interesant Samsung la CES 2026” și nu „Ce a mai lansat Samsung la CES 2026”. Pentru că dacă punem accentul pe absolut tot ce era în zona gigantică dedicată produselor noi Samsung ei bine… vă povesteam până mâine și cred că tot nu terminam cu toate.
Vom face însă o trecere în revistă rapidă a produselor interesante și vom petrece ceva mai mult timp alături de cele care ne-au răpit cele mai multe priviri și ridicări de sprânceană.
Iar pentru imagini exclusive direct de la sursă, l-am împachetat pe Alex și l-am trimis la Las Vegas, Nevada pentru a se lupta cot la cot cu marea de participanți pentru a obține secunde prețioase cu fiecare dispozitiv. Cei care știu, știu ce vreau să zic, pentru cei care nu, imaginați-vă cea mai plină zi a comic con-ului și voi încercați să filmați dispozitive în același timp cu mii alții.
Revenind la ale noastre: Să începem cu cel mai mare și mai tare din parcare, care ne aștepta center stage, fix cum intrai în zona de demo și cel care, datorită dimensiunilor sale făcea imposibilă filmarea fără minim un alt om în cadru: un televizor MicroRGB-ul de nici mai mult, nici mai puțin de 130 de inch în diagonală, adică 3.3 metri, Samsung R95H. Aș spune că abia aștept la review acest model, dar nu am cum să-l aduc în studio. Decât poate cu macaraua, direct pe geam.
Da, am ajuns în punctul în care-ți construiești casa în jurul televizorului, pe care-l aduci cu macaraua. Ar fi dificil de explicat dar mai ales arătat în filmare cât de impresionant este acest model și cât de bine se vede.
Ca să recapitulăm câteva caracteristici principale, modelul R95H are în mod evident la bază cele mai noi inovații Samsung în materie de Micro RGB. Este susținut de Micro RGB AI Engine Pro, Micro RGB Color Booster Pro pentru cele mai bune culori redate dar și Micro RGB HDR Pro care, după cum presupuneți deja, cu ajutorul AI-ului rafinează contrastul și diferitele nuanțe de culori prea fade. Apropo de culori, acest display acoperă complet segmentul de culori BT.2020 cu un deltaE minim, totul cât mai puțin distorsionat de diferite reflexii pentru că are stratul Glare Free proprietar Samsung.
Specificațiile exacte nu au fost date, dar vor veni ulterior. Deci, nu știm 100% ce luminozitate maximă are, câte dimming zones sau altfel de detalii pur tehnice. Dar cum le aflăm noi fiți siguri că le veți primi și voi.
Samsung R95H suportă HDR10+ Advanced și Eclipsa Audio și este burdușit de funcții AI accesibile prin conversație naturală, ecosistem numit Vision AI Companion.
Mai țineți minte bula aia AI despre care toată lumea zice că se va sparge la un moment dat? Ei bine anul acesta la CES 2026, cam toate firmele mari au mers efectiv All-In pe Inteligența Artificială, iar Samsung nu face excepție. AI-ul este la ordinea zilei, este focusul central pentru cam tot ce are nou de oferit Samsung în 2026 și vom dezbate câteva dintre funcțiile noi introduse odată cu seria de televizoare MicroRGB.
Dacă vă este străin termenul de MicroRGB, l-am mai discutat în trecut în acest video… dar pe scurt: Televizoarele tradiționale pe care le știm cu toții, cele non-OLED, Folosesc LED-uri albastre sau albe, a căror lumină trece prin filtre pentru a crea culori. MicroRGB-urile în schimb înlocuiesc sursa de lumină fie ea albă sau albastră cu Trio-uri de micro-LED-uri (Roșu, Verde, Albastru) direct în panoul de iluminare. Acest lucru elimină nevoia de filtre de culoare care blochează din lumină și sunt ineficiente, rezultând o puritate a culorii mult mai mare. Dimensiunile acestor blocuri RGB sunt considerabil mai mici, la sub 100 de micrometri.
Revenind la AI și la demo-uri pentru funcțiile noi, menționăm că toate demo-urile s-au făcut pe modelul de 85 inch, numit sec 85 inch MicroRGB. Deci putem presupune că fac parte tot din seria R95H. Ca și la cel de 130 de inch, vom afla ulterior date exacte cu privire la luminozitate și alte caracteristici. Focusul este pe AI. Bun, să trecem în revistă cele mai interesante funcții, chiar dacă cu unele din ele nu suntem neapărat de acord.
Prima pe listă este posibilitatea de a te conversa direct cu agentul tău AI, Vision AI Companion și să-l întrebi detalii de exemplu despre serialul sau documentarul la care te uiți. Fix ca prietenul sau prietena care în loc să fie atent la show te asaltează cu 100 de întrebări la care ar primi răspuns dacă ar urmări până la final respectivul film sau serial. Mi se pare că poate să-ți strice toată distracția și singurul mod în care l-aș folosi ar fi să-i cer recomandări similare.
A doua pe listă în materie de funcții AI introduse este Upscaling-ul dar și Micro RGB Color Booster Pro funcție care-ți poate aduce fix flerul necesar scenei la care te uitai înainte. Pe exemplele afișate la CES rezultatele sunt chiar bune cu foarte mici momente în care parcă a explodat culorile verzi.
AI Sound Controller Pro este o adiție chiar fascinantă, una pe care o văd folosită. Acesta îți poate separa muzica de voci sau de background chiar eficient. De exemplu, cu ajutorul comenzilor vocale în limbaj natural, poți da efectiv mute fundalului ca să asculți doar vocea artistului preferat. Sau invers, în cazuil în care beatul ți se pare prea fin să fie perturbat de voci.
AI Soccer Mode Pro
Și nu puteau să lipsească din ecuație sporturile, cu primul implementat bineînțeles… fotbalul, dar vor urma și alte sporturi ulterior. AI Soccer Mode Pro este activabil tot prin comenzi vocale adresate lui Vision AI Companion. Acesta îți va transforma experiența vizuală dar și auditivă pentru că pe lângă faptul că stadionul va arăta considerabil mai bine, se va și auzi mai bine. Sound Controller Pro poate interveni și aici și-ți permite să elimini sau să boost-ezi anumite layere ale sunetului. De exemplu vrei să fii și mai prins în febra jocului… poți accentua mulțimea. Dacă te enervează că poate au ajuns la sloganurile alea urâte, îi poți da mute. Vrei să auzi fiecare cuvânt al comentatorilor cât mai clar, dai boost la commentary și așa mai departe. Înțelegeți ideea, totul în limbaj natural, prin telecomandă.
Continuăm cu zona de accesibilitate unde Audio Phone Number te poate ajuta citind pentru tine diferitele cifre sau cuvinte care apar pe ecran în cazul în care ai probleme cu lizibilitatea textului în diferite reclame. Tot aici putem include și Sensory Friendly Mode care-ți minimizează diferite sunete care pot apărea brusc, sunete precum explozii puternice sau lătratul brusc al unui câine.
Ce ar mai fi de notat la televizoare, este un nou trend pe care l-au adoptat cât mai multe branduri, anume acela al sistemelor home cinema alcătuite din mai multe panouri. Astfel îți poți face un TVgigant MicroLED de 140 de inch care are în componență mai multe panouri. Costul este desigur uriaș, citez „Peste suta de mii de euro”, iar aplicațiile momentane sunt majoritatea pentru zone comerciale, stadioane etc, dar dacă bugetul este nelimitat, poți adopta un astfel de mastodont și la tine acasă.
Tot la capitolul televizoare am văzut și noile panouri Micro LED Transparente pe care le văd folosite în reclame cât mai creative.
Samsung Quad Bass Woofer
Sistemul tău personal de entertainment de acasă ar fi incomplet doar cu televizorul. Ai nevoie și de un sunet mai bun, iar aici vine soundbar-ul nou 7.1.2 HW-QS90H. Un model pe cât de compact pe atât de competent care are în dotare nici mai mult, nici mai puțin de 13 difuzoare amplasate pe toate părțile care include și un sistem Quad Bass Woofer.
Dacă nu vrei soundbar îți poți face un sistem audio bazat pe boxele noi Music Studio 5 sau 7 care păreau destul de competente, cel puțin în toată gălăgia care era în zona standului Samsung. Ele sunt disponibile într-o puzderie de culori și colaborări diferite, deci se vor potrivi în orice sufragerie.
Am mai văzut și un proiector micuț și drăguț, versiunea mai nouă a popularului Freestyle, de data aceasta FreeStyle Plus care a primit un boost în luminozitate, la 430 Lumeni față de 300 pentru versiunea precedentă, dar cele mai mișto feature-uri sunt de departe: 3D Auto Keystone care-ți reglează imaginea surprinzător de rapid pe noua suprafață pe care proiectezi susținut de și Focusul în timp real pentru a putea proiecta pe cele mai ne-proiectabile suprafețe. A funcționat pe colțuri de pereți, pe perdele, tavan, suprafețe inegale, wow.
Nici numai zic de auto-calibrarea culorilor în funcție de culoarea suprafeței pe care proiectezi sau de interacțiunile cu Vision AI Companion că deja vreau unul pentru absolut toate trip-urile pe care le fac în natură.
Samsung Odyssey G6
Zona de gaming a primit și ea un refresh, cu cel mai notabile dintre ele fiind Odyssey G6 cu panou de 600 de Herzi, G8 dual mode cu rezoluție 6K la 165 Hz sau 3k la 330 Hz dar și primul monitor 3D de rezoluție 6K cu din ce în ce mai multe jocuri compatibile și care, cu ajutorul AI-ului îți va converti conținutul 2D în 3D.
BIne, dacă nu te satisfac suficient monitoarele din gama Oddysey poți oricând să folosești unul din TV-urile OLED Samsung, ca de exemplu S95H-ul cel mai nou de 48 inchi cu panou Tandem W-OLED, 165Hz refresh rate, Glare Free tech.
Mașini de spălat și frigidere smart, cu AI și comandă vocală
În trecut frigiderele inteligente necesau logarea tuturor cumpărăturilor sau a produselor care sunt introduse în frigider, iar acest lucru nu a fost adoptat în masă de utilizatori în mare parte pentru că adăuga multă muncă extra, exact ce nu vrei să faci când ai ajuns acasă cu 5 pungi de cumpărături pe care abia aștepți să le îndeși în frigider. Ei bine acum, cu ajutorul noilor frigidere inteligente care au camere interioare șiiii… ați ghicit, cu ajutorul lui Gemini și a AI-ului în general, funcție numită AI Vision, îți urmărește ce introduci și scoți din frigider, dar și ce se strică.
Camera internă a frigiderului poate prinde și utilizatorul dar orice altceva în afară de produse este blurrat. Acum, mergem pe încredere, ca la majoritatea chestiilor AI introduse în cam tot CES-ul. Ei garantează că nu salvează nimic, tu îi crezi pe cuvânt până la primul leak. Identificarea funcționează în mare parte dar sunt momente când un produs poate fi clasificat ca fiind necunoscut, moment în care utilizatorul alege dacă intervine manual sau nu. Obiecte precum telefoanele sau diferitele camere introduse în frigider pentru a ne juca cu această funcție au fost într-adevăr catalogate ca fiind necunoscute.
Există și funcții noi precum What’s for today? anumite frigidere îți pot propune rețete în baza a ce ai în acest moment ca ingrediente. Aici poate interveni și Video to Recipe, generabilă cu ajutorul AI-ului și care, după cum sugerează titlul, îți va arăta pas cu pas ce să faci cu acele ingrediente pentru a ajunge la un rezultat cât mai mâncabil. Rețetă pe care o poate trimite și către cuptorul tău, în cazul în care și acesta este inteligent și compatibil cu Smart Things, ca să fie și acesta pre-setat pentru acțiune.
FoodNote este un nou raport săptămânal care-ți face un recap al consumului și care-ți va asigna o etichetă în funcție de raportul anterior menționat. BlueBerry enthusiast era frigiderul de la CES pentru că logase sute de interacțiuni fix cu o caserolă plină de Afine.
Același frigider inteligent primește și comenzi vocale pentru deschiderea ușilor, util când ai ambele mâini ocupate cu oala de ciorbă pe care vrei să o duci fără întreruperi, direct în frigider, iar în numele eficienței energetice, poți cere deschiderea unei singure uși, în cazul în care vrei să depozitezi obiecte mici.
Cu ajutorul lui Bixby poți interacționa și cu telefonul personal legat prin Bluetooth. Astfel ai acces și la Now Brief sau poți efectua apeluri prin frigider :).
Am mai văzut și noul Gigel, adică Robot Aspirator cu o putere triplată de aspirare, adică de la cam 3W la 10W (Samsung măsoară în W puterea de aspirare), cu detectare inteligentă a lichidelor sau a obstacolelor și cu perii extensibile.
La capitolul mașini de spălat și aici intervine Bespoke AI. AI Wash+ detectează greutatea hainelor introduse, tipul de material și nivelul de murdărie pentru a ajusta automat nivelurile de apă și detergent, intensitatea spălării, precum și temperatura și timpul de uscare. Și pentru cei dintre noi care detestăm mirosul pe care-l prind hainele care stau prea mult în mașină după ce și-a terminant treaba, modelele prezentate aveau și pop-up pentru ușă ca să minimizeze acea îmbâcseală.
AI VRT+ utilizează inteligența artificială pentru a analiza tipurile de podea și pentru a reduce vibrațiile mașinii de spălat, ajutând la crearea unui mediu mai silențios în zona de spălătorie.
Pe lângă acestea am văzut și un uscător vertical care-ți elimină cutele într-un mod interesant..
Ecosistemul Samsung SmartThings
Ecosistemul SmartThings include și o puzderie de camere, sonerii inteligente și diferite alte dispozitive care fac parte din zona de smart home security. Nu o să zăbovim prea mult aici, presupuneți și voi ce fac.
Samsung Galaxy Tri-Fold
Știu ce așteptați cu toții cu sufletul la gură și intenționat l-am lăsat mai către sfârșit. DA, au fost și 2 Tri-Fold-uri la CES 2026. Prea puține pentru miile de vizitatori care voiau să le vadă. Și da, avem câteva impresii Este foarte subțire, surprinzător de solid și chiar bine închegat. Se simte bine în mână chiar dacă are 300 de grame, dar te aștepți să fie puțin mai greuț dat fiind faptul că este compus din 3 bucăți, fiecare de dimensiunile unui telefon ultraslim. Desfacerea lui este ușoară, fiind nevoie de mai puțină forță pentru a contra balamalele decât în cazul lui Fold 7 și este cumva normal, pentru că accentul nu este pus pe minimizarea crease-ului prin întinderea ecranului la maxim.
Nu nu nu, crease-urile sunt acolo și se simt, mai ales cea dreaptă care este mai mare ca să poată acoperi îndoirea peste secțiunea stângă.
Trebuie să recunosc că am fost reticenți inițial cu privire la îndoirea aceasta adoptată de Samsung cu secțiunile una peste alta, în detrimentul celei în Z adoptată de primul Tri-Fold al celor de la HUAWEI, dar mânuit timp de cele 5 minute avute la dispoziție, o înțeleg. Este și mai ușor de deprins și îți și protejează de zgârieturi sau accidentări ecranul interior mult mai sensibil. Se simte cât de mult mai ușor de zgâriat este protecția de plastic de peste panoul OLED Flexibil. Ecranul exterior amplasat pe segmentul central este protejat de sticlă Gorilla Glass se simte excelent și este considerabil mai rezistent la căzături, zgârieturi și altfel de accidentări. Și modul în care te avertizează telefonul când îl îndoi invers este destul de violent încât să te înveți foarte rapid cu secvența corectă.
În rest este exact ce ne așteptam, experiența foldable superioară, cu forma de tabletă alungită numa bună pentru vizionare de conținut multimedia, mult mai potrivită decât forma pătrată a pliabilelor tradiționale cu două segmente.
Mai mult nu am avut timp să ne jucăm, este un dispozitiv care trebuie să vină cât mai curând și în alte regiuni decât Coreea de Sud. Hai că se poate Samsung!
Alex a participat și la un panel de discuții cu experți din industrie care au dezbătut problema reală a food waste-ului și cum un dispozitiv sau mai multe dispozitive inteligente susținute de „tehnologii inteligente” te pot ajuta chiar să economisești bani. Pentru că, după cum am prezentat și anterior cu frigiderul inteligent care știe tot ce ai înăuntru și care te poate ajuta să gestionezi mult mai bine și mai eficient stocurile de mâncare.
Parteneriat între HSB și Samsung pentru a ajuta fix la acest capitol. Cum ar funcționa asta în casa ta inteligentă? Păi simplu, un dispozitiv inteligent care detectează anumite probleme care pot apărea, precum să se încingă sau să ia foc uscătorul de rufe sau mașina de spălat să piardă apă, ecosistemul inteligent detectează aceste probleme și poate inclusiv întrerupe complet alimentarea cu apă în cazul în care ai și o valvă inteligentă. Putem merge și mai departe, pentru că, în mod evident, datele non personale pot fi share-uite și cu companii precum HSB ca să se folosească de diferiți algoritmi AI de prevenție cu care calculează diferite riscuri care pot apărea în casă. Aceasta este valabil pentru toate dispozitivele SmartThings de tip HVAC (Heating, Ventilation sau Air Conditioning).
Care e șpilul și aici? Pentru că și aici este un dar, un semn de întrebare pentru viitor. În prezentare au menționat destul de des faptul că integrarea unui astfel de sistem inteligent ar putea să fie important pe viitor în materie de asigurabilitate, asta la început la americani, dar văd cum s-ar extinde global, cu accentul pe exprimarea „ar ajuta la scăderea costurilor, niciodată la creșterea acestora”.
În mod evident majoritatea funcțiilor care depind de acești algoritmi vor cere permisiuni pentru a urmări anumiți factori și date care pot fi considerate personale. Și în mod evident ca și restul companiilor, utilizatorii sunt asigurați că datele lor vor fi păzite cu… atenție.









