Pompierii militari ai ISU Iași acționează pe bulevardul Regele Ferdinand I al României, unde elemente de tencuială s-au desprins de pe fațada unui bloc, existând pericol pentru pietoni și participanții la trafic.
„Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași intervin în aceste momente pentru degajarea unor elemente de tencuială desprinse de pe fațada unui imobil situat în municipiul Iași, bulevardul Regele Ferdinand I al României, bloc D1.
Intervenția vizează înlăturarea pericolului pentru pietoni și participanții la trafic, zona fiind asigurată de forțele de intervenție pe durata operațiunilor.
Misiunea este în dinamică, urmând ca, la finalizarea acesteia, să revenim cu detalii suplimentare.
Pentru o mai bună informare și pregătire în fața situațiilor de urgență, recomandăm accesarea platformei educative www.fiipregatit.ro și a aplicației DSU – „Fii informat, fii pregătit!”.
În orice situație de urgență, apelați numărul unic 112, oferind dispecerilor informații clare despre locul și natura evenimentului”, a transmis căpitan Georgică Onofreiasa, purtător de cuvânt al ISU Iași.
Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate









