Un fost consilier al lui Putin acuză că acordul va prelungi războiul
Fost consilier la Kremlin, politologul Serghei Markov admite că noul acord lovește în interesele regimului Putin de a-și atinge obiectivele din Ucraina prin „negocieri”, deoarece Trump ar fi creat un mecanism pentru a-și „justifica” noile ajutoare militare pentru țara agresată de Rusia. Evident, Markov nu uită să strecoare și niște aluzii malițioase pentru a induce ideea că „Ucraina ar fi vândută Statelor Unite”.
„Statele Unite încep să se considere un fel de coproprietar al Ucrainei. Prin urmare, vor adopta o poziție pe care o consideră pro-ucraineană”, susține Markov, citat de Reuters.
Într-un mesaj publicat pe Telegram și preluat de publicația pro-Kremlin Argumentî Nedeli, Markov spune că acordul mineralelor „va muta poziția Statelor Unite către (președintele ucrainean Volodimir – n.r.) Zelenski” și insinuează că va prelungi războiul. Politologul transmite apoi un mesaj subtil Americii, în care susține că un acord de pace poate fi semnat doar dacă sunt acceptate toate condițiile lui Putin. „Singura platformă realistă pentru un acord de pace este luarea în considerare la maximum a poziției Rusiei”, scrie el.
Recomandări
JD Vance, mesaj scris în limba română, înainte de alegerile prezidențiale de pe 4 mai: „Nu ar trebui să ne fie frică”
Un senator influent nu suportă să vadă Ucraina pro-occidentală
Deputații din partidul Rusia Unită, folosit de Putin pentru a-și imune legile represive, au vituperat imediat, acuzând în principal Kievul că ar fi acceptat în mod voluntar să devină „o semicolonie occidentală”. Șeful Comisiei pentru Politică Informațională din Consiliul Federației Ruse, Aleksei Pușkov, se arată deranjat de faptul că Ucraina se bazează pe Occident pentru a rezista în fața invaziei ruse.
„Arme în valoare de sute de miliarde, ajutor financiar cât 40% din bugetul ucrainean, dependență enormă de mașina militară occidentală în desfășurarea operațiunilor militare și, cel mai important, consimțământul evident al guvernului de a fi transformat într-o semicolonie au devenit trăsăturile distinctive ale Ucrainei de astăzi”, crede senatorul rus, citat de site-ul de știri pro-Kremlin news.ru.
Dmitri Medvedev caută să-i stârnească pe ucraineni împotriva Statelor Unite
Un anti-occidental înflăcărat, fostul președinte rus Dmitri Medvedev nu s-a abținut nici el și a transmis un mesaj prin care încearcă să-i întoarcă pe ucraineni atât împotriva lui Donald Trump, cât și împotriva conducerii de la Kiev, insinuând propagandistic că președintele american „a distrus regimul de la Kiev până în punctul în care acesta va trebui să plătească cu resurse minerale pentru ajutorul Statelor Unite”. „Acum (ucrainenii – n.r.) vor trebui să plătească pentru ajutoare militare cu bogăția națională a unei țări pe cale de dispariție”, a insistat el, citat de Reuters.
Recomandări
Autoritatea pentru Date Personale investighează milionul de scrisori personalizate trimise de AUR. AEP a anunțat sesizarea Parchetului General
Aceste mesaje vin după ce Vladimir Putin a încercat să-l ademenească de partea sa pe Donald Trump cu acorduri în domeniul exploatării resurselor naturale, inclusiv în teritoriile ucrainene ocupate de armata rusă.
Acordul, semnat miercuri la Washington, va oferi Statelor Unite acces la unele resurse naturale ucrainene și va permite investiții în reconstrucția Ucrainei devastate de războiul lansat neprovocat și ilegal de Vladimir Putin.
Un nou ajutor militar pentru Ucraina
La scurt timp după semnarea acordului, administrația Trump a anunțat Congresul SUA că intenționează să dea undă verde exportului de armament către Ucraina prin vânzări comerciale directe de 50 de milioane de dolari sau mai mult.
Dacă regimul de la Moscova insinuează că pacea poate fi obținută doar prin acceptarea condițiilor sale, care sunt mereu schimbătoare în funcție de situație, dar urmărind același țel suprem în cazul Ucrainei, și anume capitularea țării vecine, conducerea de la Kiev insistă că doar presiunile – economice, politice, diplomatice, militare etc. – asupra Kremlinului, chiar până la prăbușirea regimului Putin, ar putea garanta într-o bună zi încheierea războiului. Orice deschidere spre dialog este considerată de Moscova un semn de slăbiciune și un prilej de a impune noi condiții.
Recomandări
Rimetea, satul din Munții Trascău desemnat „Destinația anului 2025”. Locuitorii trăiesc exclusiv din turism: „Mâncarea ne face renumiți”
Potrivit secretarului Trezoreriei americane, Scott Bessent, acordul privind mineralele face parte dintr-un parteneriat economic deplin între Statele Unite și Ucraina care îi va permite preşedintelui Trump să negocieze cu Rusia pe o bază mai puternică.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! „Dumnezeu ne-a binecuvântat”. Wow, ce schimbată e!! FOTO
Viva.ro
Partenera lui Nicușor Dan nici că a mai fost văzută așa! Imaginile cu Mirabela Grădinaru au intrat în atenția tuturor și mulți au dat zoom imediat, după ce un detaliu a stârnit reacții
Libertateapentrufemei.ro
Irina Columbeanu a intrat la o facultate grea! Ce va studia fiica Monicăi și a lui Irinel. E pe cai mari în America: ziarele scriu despre ea!
Adevarul.ro
România riscă să intre în colaps și să ajungă mai rău decât Grecia. Ce se mai poate face
Elle.ro
De ce Cristina Ciobănașu nu mai apare în serialele de la Antena 1 produse chiar de mama ei adoptivă, Ruxandra Ion: „I-a fost foarte greu să accepte că…”
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Observatornews.ro
Poliţiştii au oprit-o în trafic pe nepoata românului care a furat porumbei de 2,5 milioane € în Belgia. Ce au găsit în portbagaj
HOROSCOP
Horoscop 1 mai 2025. Racii sunt în elementul lor, ceea ce înseamnă că descoperă mai ușor motive să se simtă bine în propria piele









