Nicușor Dan se va duela cu George Simion în turul doi la prezidențiale. Foto: Hepta
Nicușor Dan, care se va duela cu George Simion în turul doi la prezidențiale, a declarat luni, 5 mai, că îl cunoaște pe candidatul AUR de aproximativ 20 de ani, din perioada în care protestau împreună pe teme de urbanism în București, și că atunci erau amici.
„Noi ne ştim de vreo 20 de ani, de când protestam pentru Cathedral Plazza, pentru lucruri de urbanism din Bucureşti”, a declarat Nicuşor Dan la B1TV.
Apoi, primarul Capitalei a dat detalii și a explicat că pe atunci aveau o relație firească, fiind chiar amici.
„Atunci când l-am cunoscut, acum 20 de ani, aveam o relaţie absolut normală. Adică eram nişte tineri care protestam împotriva diferitelor lucruri rele care se întâmplau în Bucureşti, demolări, lucruri din astea pe zona urbană. Era un loc în care făceam nişte meshuri cu spray pe pânză, eram într-un cerc de amici. Mi se pare că de câţiva ani domnul Simion joacă într-un rol. Adică nu mai este cineva cu care acelaşi lucru îl discuţi şi în privat şi în spaţiu public. Mi se pare că joacă un rol”, a punctat Nicuşor Dan.
În primul tur al alegerilor prezidențiale desfășurat pe 4 mai, candidatul AUR, George Simion, a ieșit pe locul 1, cu peste 3,8 milioane de voturi, procentul său fiind 40,96%. Nicuşor Dan a obţinut 20,99% din voturi, iar Crin Antonescu (PSD-PNL-UDMR) – 20,07%. Prin urmare, George Simion și Nicușor Dan se vor înfrunta în turul 2 al alegerilor prezidenţiale din 18 mai.
Vezi rezultate finale BEC la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025!
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Viva.ro
Doar așa își va da demisia Marcel Ciolacu din funcția de premier. Cine i-ar putea lua locul la conducerea Guvernului
Libertateapentrufemei.ro
Avertismentul lui Maurice Munteanu. Mesajul lui s-a viralizat rapid și e distribuit masiv: „Dacă asta au ales românii, mă văd nevoit să…”. Ce poze din trecutul lui Simion a publicat
Adevarul.ro
Cât câștigă un cuplu de români pe un vas de croazieră pentru „o muncă de doar trei luni de zile”
Elle.ro
Cum arată acum Maya, fiica pe care Antonia o are din căsătoria cu Vincenzo Castellano. Adolescenta a împlinit recent 16 ani și a obținut permisul de conducere. VIDEO
Unica.ro
Toți au așteptat reacția lui, însă la un așa anunț nu se aștepta nimeni! Ilie Bolojan trage un semnal de alarmă: „Este o dovadă clară că România…”
Observatornews.ro
„Va fi rău!” Economiştii anunţă că statul ar putea rămâne fără bani pentru pensii, în funcţie de votul din turul II
HOROSCOP
Horoscop 6 mai 2025. Taurii au ocazia să-și protejeze liniștea refuzând să intre în jocul unor persoane cărora nu le pasă de corectitudine
Închide









