Narcis Dulgheriu a reușit o nouă performanță importantă și s-a clasat în top 10 barmani în clasamentul mondial WFA, fiind pe locul 8. Tânărul de 26 de ani practică flair bartending de 6 ani, iar în ultimii ani a avut o evoluție fulminantă. Flair bartending este un concept ce presupune ca barmanul să facă spectacol prin aruncarea sticlelor și diferite acrobații prin care amestecă băuturile.
Tânărul, care este de origine din Iași, urmează să aibă o perioadă de pregătire, iar la sfârșitul verii va reveni la competițiile importante de nivel mondial.
Narcis Dulgheriu s-a clasat în top 10 WFA
WFA este World Flair Association, o asociație de nivel global la care sunt înscriși peste 20.000 de oameni din 95 de țări. După ultimele competiții, a fost stabilit clasamentul celor mai buni 10 barmani din lume, iar Narcis Dulgheriu este pe locul 8. Acesta este extrem de mulțumit de rezultatele sale, având în vedere că restul persoanelor din top au o experiență mult mai mare față de el.
„Este o mândrie pentru mine să fiu singurul român care se clasează în top 10. Sunt foarte bucuros de ce am realizat, mai ales când te uiți la clasament și toți au experiență dublă față de mine, de 12-13 ani, iar eu, cu 6 ani, am reușit să mă clasez lângă ei. Este o onoare. Nu a fost deloc ușor, însă pentru asta m-am pregătit”, a precizat Narcis Dulgheriu.
În ultimele luni, ieșeanul a participat la competiții în Franța, Italia, Portugalia și Austria, unde a reușit clasări pe podium și o victorie la Torino.
„Am avut, în ultima vreme, competiții în Italia, Franța, Portugalia, Austria. Am reușit să mă clasez pe podium și chiar să câștig una dintre ele. Este foarte bine că mă mențin la același nivel. Vreau ca, pe viitor, să urc în clasament și, de ce nu, să mă clasez pe podium sau chiar să devin campion mondial. Însă, am mult de muncă înainte să ajung acolo. Sunt conștient de acest aspect”, a mai spus tânărul de 26 de ani.
La competiții, Narcis este însoțit de iubita sa, Diana
Drumul spre titlul de campion mondial
După cum a spus, Narcis visează să ajungă campion mondial, însă pentru a fi la acest nivel sunt necesare sute de ore de antrenament. În următoarele 3 luni va urma o perioadă de pregătire pentru competițiile din a doua jumătate a anului 2026.
„Urmează o perioadă de 3 luni de antrenamente și pregătire. Vine vara, participăm la tot felul de evenimente. Din august se reiau competițiile majore, unde se adună cei mai buni din lume. Voi merge din nou în Macau, China, să particip la competiția de acolo și, de ce nu, cred că voi ajunge și la cea din Las Vegas în acest an. Însă, rămâne de văzut. Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine și au crezut în mine”, a încheiat Narcis Dulgheriu.
Faptul că s-a clasat în top 10 mondial nu reprezintă o surpriză, deoarece Narcis Dulgheriu a fost desemnat cel mai bun barman din România pentru 3 ani la rând.









