Rețea de trafic de cocaină destructurată la Iași. Două rude prin alianță au fost reținute după un flagrant în Târgu Frumos

retea-de-trafic-de-cocaina-destructurata-la-iasi.-doua-rude-prin-alianta-au-fost-retinute-dupa-un-flagrant-in-targu-frumos

Două persoane, rude prin alianță, au fost reținute de procurorii ieșeni într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, după ce ar fi vândut cocaină în județul Iași. Una dintre ele a fost prinsă în flagrant în timp ce încerca să comercializeze 35 de grame de cocaină pentru 10.500 de lei.

„Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii din Iași, au documentat activitatea infracțională a două persoane (rude prin alianță), cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, în perioada aprilie – mai 2026, una dintre persoanele în cauză, de 31 de ani, ar fi procurat cocaină, drog de mare risc, pe care ar fi comercializat-o prin intermediul celeilalte persoane cercetate, de 34 de ani, cu sume cuprinse între 2.500 și 12.000 de lei la o tranzacție.

Pe parcursul urmăririi penale, au fost indisponibilizate aproximativ 90 de grame de cocaină, iar, la data de 25 mai 2026, în orașul Târgu Frumos, persoana de 31 de ani a fost prinsă în flagrant delict în timp ce ar fi vândut aproximativ 35 de grame de cocaină cu 10.500 de lei.

Pe parcursul percheziției domiciliare efectuate de către polițiști în localitatea Grumăzești, județul Neamț, la data de 25 mai a.c., au fost descoperite și ridicate mijloace de probă.

La data de 25 mai 2026, procurorii din Iași au dispus reținerea celor două persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Astăzi, 26 mai, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași cu propunere de arestare preventivă a persoanelor reținute, pentru 30 de zile.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, au transmis polițiștii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *