CTP Iași a cheltuit 266.308 lei pentru achiziționarea de servicii de transmitere date GPS de la Orange România. Achiziția a fost făcută recent, iar sistemul trebuie să fie deja operațional. Datele GPS preluate de către operatorul Orange sunt transmise ulterior către aplicațiile folosite de către călătorii din Iași, pentru a vedea unde se află mijloacele de transport în comun.
Achiziția este sub formă de abonament, iar serviciile vor fi oferite pentru o perioadă de un an.
CTP Iași a cumpărat servicii de monitorizare GPS
Serviciul GPSaaS vine de la Sistem de Poziționare Globală, care presupune un sistem integrat privind monitorizarea GPS a mijloacelor de transport în comun. În total au fost achiziționate 342 de abonamente care, timp de un an, vor oferi date în timp real. Pentru companie, un sistem de tip abonament lunar este mai eficient, deoarece operatorul extern se ocupă de întregul proces de prelucrare a datelor și procesare pentru crearea informației finite.
„Serviciu de tip GPSaaS, ce presupune o soluție de transmitere de pachete de date de tip GPS către un end point, la un standard de calitate înaltă. Valoare abonament: 12,48 euro/abonament, 342 abonamente, 5,2 lei (curs fix). Cantitate maximă abonamente: 362 abonamente”, este precizat în documentația achiziției.
Toate informațiile preluate din teren sunt, ulterior, transmise către aplicațiile de transport public folosite de călători. Aceștia vor putea vedea în timp real pe unde sunt tramvaiele sau autobuzele. Desigur că în stații mai sunt și panourile de informare de la CTP Iași, care arată timpul în care ajunge un mijloc de transport în comun. Totuși, aceste informații nu ajută prea mult la mobilitatea vehiculelor, având în vedere că, în unele puncte, rămân blocate în trafic.
„Serviciu de tip GPSaaS, ce presupune o soluție de transmitere de pachete de date de tip GPS către un end point, la un standard de calitate înaltă. Informații ce vor fi integrate în sistemul de informare călători, în aplicația FleetMAN”, mai scrie în documentație.
Problema mobilității din Iași
Desigur că astfel de investiții sunt absolut normale într-un oraș cu pretenții europene, însă toate aceste facilități nu elimină problemele reale din teren. Astfel, marea problemă o reprezintă traficul din municipiul Iași și rețeaua dedicată transportului în comun. În primul rând, tramvaiele trebuie să treacă prin intersecții aglomerate, circulă doar pe mijlocul străzii, iar pe multe străzi sunt nevoite să aștepte, în linie, cu mașinile. În ceea ce privește autobuzele, nu există suficiente străzi cu benzi destinate mijloacelor de transport în comun, astfel că timpul pentru parcurgerea unei curse poate crește și cu 30 de minute decât în mod normal, tocmai din cauza aglomerației. În primul rând, investițiile ar trebui să vizeze modificări de infrastructură și organizare, înainte de a se implementa sisteme de informare. Desigur că CTP Iași are multe lacune la care trebuie să lucreze, în special la starea tehnică a vehiculelor pe care le deține, atât tramvaie, cât și autobuze.
CTP Iași a cumpărat servicii de transmitere date GPS pentru următoarele 12 luni, lucru care ar trebui să ofere beneficii călătorilor din oraș.









