Decizia de dizolvare a PKK vine la scurt timp după ce liderul istoric al partidului, Abdullah Öcalan, a făcut un apel către mișcare să depună armele. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images
Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) a anunțat luni că își încetează activitatea și renunță la lupta armată împotriva statului turc, după peste patru decenii de conflict. Decizia a fost luată în cadrul celui de-al 12-lea Congres al PKK, potrivit agenției de știri prokurde ANF, citată de AFP.
„Al 12-lea Congres al PKK a decis dizolvarea structurii organizaţionale a PKK şi sfârşitul metodei luptei armate”, a anunțat organizația kurdă într-un comunicat.
Această decizie vine la scurt timp după ce liderul istoric al PKK, Abdullah Öcalan, a făcut un apel către mișcare să depună armele.
Öcalan, aflat în închisoare de 26 de ani pe Insula Imrali, a solicitat încetarea gherilei care a provocat peste 40.000 de victime din 1984.
Apelul său a fost făcut în urma unei medieri inițiate de principalul aliat al președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, naționalistul Devlet Bahçeli, prin intermediul Partidului DEM (prokurd).
Pe 1 mai, PKK a răspuns favorabil la apelul liderului său și a anunțat un armistițiu imediat cu forțele turce.
Președintele Erdogan a considerat acest moment o „oportunitate istorică” pentru turci și kurzi, aceștia din urmă reprezentând aproximativ 20% din populația Turciei de 85 de milioane de locuitori.
Decizia PKK de a se dizolva și de a renunța la lupta armată marchează un moment crucial în istoria conflictului kurdo-turc, deschizând posibilitatea unui nou capitol în relațiile dintre cele două comunități.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Viva.ro
Pe Nicușor Dan îl știe toată lumea, însă stai să vezi cine este sora lui! O apariție discretă, cu o meserie la care nimeni nu se aștepta! Detalii din intimitate
Libertateapentrufemei.ro
Delia a zis, în sfârșit, cu cine votează în turul 2! “Vă rog frumos să nu mă așteptați cu o bâtă sau să mă așteptați la colț să mă scuipați”
Adevarul.ro
Supercalculatoarele confirmă scenariul de care se teme Elon Musk. Data estimativă la care pe Terra va fi imposibil de locuit
Elle.ro
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
Unica.ro
Filmul Netflix care face senzație în România! Un adevărat fenomen în topul audiențelor
Observatornews.ro
Cum a reuşit un francez stabilit în România, prins beat criţă la volan, să scape nepedepsit. Bărbatul avea o alcoolemie record
HOROSCOP
Horoscop 12 mai 2025. Racii au ocazia să-și testeze abilitățile de persoană capabilă să rămână calmă chiar și în mijlocul unei furtuni
Închide

