Curtea de Apel Iași a pronunțat, la data de 25 iunie 2026, sentința definitivă în cazul minorului vasluian care a încercat să-și incendieze mama. Dosarul în care tânărul era inculpat a trecut prin mai multe etape procesuale. După două condamnări ale magistraților de la Tribunalul Vaslui, tânărul și-a aflat sentința finală.
Un minor din Vaslui a încercat să-și incendieze mama și, acum, și-a primit sentința definitivă. Tânărul a fost oprit de propriul tată!
Minorul care a vrut să-și incendieze mama va sta 5 ani în detenție!
După un parcurs judiciar complex, marcat de condamnări, apeluri și rejudecarea cauzei, Curtea de Apel Iași a pronunțat, la data de 25 iunie 2026, hotărârea definitivă în dosarul lui Iustin Vasile Popa, minorul acuzat că a încercat să își ucidă mama prin incendiere.
Magistrații de la Curtea de Apel Iași au respins apelul formulat de inculpat împotriva ultimei sentințe pronunțate de Tribunalul Vaslui și au menținut măsura stabilită în rejudecarea cauzei.
„Respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul Popa Iustin Vasile împotriva sentinţei penale din 16.02.2026, pronunţate de Tribunalul Vaslui în dosarul nr. 1865/89/2024*, pe care o menţine. Deduce, în continuare, din măsura educativă aplicată inculpatului apelant perioada executată prin arest preventiv, începând cu data pronunţării sentinţei penale apelate, respectiv de la data de 16.02.2026, la zi. Obligă inculpatul apelant la plata sumei de 500 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat”, se arată în hotărârea definitivă a Curții de Apel Iași.
Prin această decizie, dosarul este închis definitiv, iar măsura educativă dispusă împotriva minorului rămâne executorie.
La momentul săvârșirii faptei, tânărul avea doar 17 ani, iar din cauza consumului excesiv de alcool și-a atacat mama, pe care a aruncat benzină, însă nu a apucat să arunce bricheta, fiind oprit de propriul tată.
Inițial, a primit o condamnare de 4 ani
Prima sentință în acest dosar a fost pronunțată la data de 1 aprilie 2025 de Tribunalul Vaslui. Atunci, judecătorii au decis aplicarea unei măsuri educative privative de libertate.
„Aplică inculpatului Iustin Vasile Popa, în stare de arest preventiv în Penitenciarul Vaslui, măsura educativă a internării într-un centru de detenţie, pe o durată de 4 ani, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat asupra unui membru de familie”, se arăta în hotărârea Tribunalului Vaslui.
Nemulțumit de soluție, tânărul a formulat apel. În același timp, și procurorii au contestat sentința, dosarul ajungând pe masa judecătorilor Curții de Apel Iași.
La data de 12 iunie 2025, Curtea de Apel Iași a admis atât apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, cât și pe cel formulat de inculpat. Magistrații au decis desființarea integrală a sentinței și retrimiterea cauzei spre rejudecare.
„Admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui şi inculpatul Popa Iustin Vasile împotriva sentinţei penale nr. 76 din 01.04.2025, pronunţată de Tribunalul Vaslui, pe care o desfiinţează în integralitate. În baza art. 423 alin. (1) din Codul procedură penală şi art. 424 alin. (4) din Codul procedură penală, trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Vaslui, procesul penal urmând să fie reluat din procedura de cameră preliminară”, au decis atunci judecătorii ieșeni.
Cauza a fost rejudecată
Hotărârea a reprezentat un moment important în evoluția dosarului, întrucât procesul a fost reluat în faza de cameră preliminară, fiind necesară reanalizarea cauzei de către Tribunalul Vaslui, pronunțând o nouă sentință la data de 16 februarie 2026.
De această dată, instanța a apreciat că se impune o măsură educativă mai severă decât cea stabilită inițial și a dispus internarea minorului într-un centru de detenție pentru o perioadă de cinci ani.
„Aplică inculpatului Iustin Vasile Popa, în stare de arest preventiv în Penitenciarul Vaslui, măsura educativă a internării într-un centru de detenţie, pe o durată de 5 ani, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat asupra unui membru de familie”, au stabilit judecătorii vasluieni.
Nici această soluție nu a fost acceptată de inculpat, care a formulat un nou apel, solicitând modificarea hotărârii.
Judecătorii Curții de Apel Iași au analizat argumentele invocate de minor și au concluzionat că sentința pronunțată în rejudecare este legală și temeinică. În consecință, apelul a fost respins ca nefondat, iar măsura educativă de cinci ani, dispusă de Tribunalul Vaslui, a rămas definitivă.
Minorul cu apucături criminale care a vrut să-și incendieze mama va sta 5 ani în detenție! Astfel, după condamnarea inițială din aprilie 2025, desființarea sentinței și rejudecarea completă a dosarului, Curtea de Apel Iași a pus punct definitiv cauzei la data de 25 iunie 2026.









